Administrație
Turiștii, invitați să descopere județul Buzău pe două roți. Competiție națională de cicloturism, în premieră la Buzău
„Drumul Doamnei Neaga” este denumirea unei competiții naționale de cilcloturism, care va avea loc, în premieră, în această vară, în județul Buzău. Un proiect de hotărâre adoptat astăzi, în ședința Consiliului Județean Buzău, prevede finanțarea competiției cu suma de 20.000 de lei, scrie campusbuzau.ro.
Petre Emanoil Neagu, președintele CJ Buzău, spune că prin acest eveniment se dorește promovarea judeţului Buzău la nivel naţional dar este și un îndemn la mişcare în aer liber, prin practicarea cicloturismului.
”Drumul Doamnei Neaga” va încuraja turiștii să descopere județul Buzău pe două roți, prin vizitarea unor importante obiective turistice din zonă.
De asemenea, pe parcursul traseului, participanții vor putea să se bucure de scurte momente artistice, care au rolul de a pune în valoare tradițiile și obiceiurile din zonă.
Tot în această vară, Consiliul Județean Buzău și Asociația „Bulevardul Culturii” vor organiza un festival de jazz. „Buzău – Sounds of jazz” este denumirea evenimentului care va avea loc în perioada 28-30 iunie, la Centrul Muzeal „I.C. Brătianu” din municipiul Buzău.
- 24 Ore2024-11-05
Detalii pentru cei interesați - Cum te poți angaja în armată: Pașii de urmat, salariul, locuința de serviciu pentru familie
- 24 Ore2024-11-05
Scaune pliabile cu spătar pentru confort sporit: ce să cauți
- 24 Ore2024-11-05
Un buzoian de 24 de ani condamnat la 2 ani și 2 luni de închisoare cu executare pentru schingiuirea animalelor
- 24 Ore2024-11-05
Manipularea pieței de energie, în dezbaterea Parlamentului European