Conectează-te cu noi

24 Ore

Școlile ar putea să solicite uniforma obligatorie

Avatar photo

Publicat

pe

SURSA: unsplash.com Școlile ar putea să solicite utilizarea obligatorie a uniformei școlare, potrivit unui proiect depus la Senat. Proiectul urmărește să completeze și să modifice Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cunoscută sub denumirea Legea Deca-Iohannis. Conform documentului, uniforma ar urma să fie acordată gratuit elevilor.

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 a fost inițiată de ministrul Ligia Deca, promulgată de președintele Klaus Iohannis și prezentată oficial de ambii ca făcând parte din proiectul educațional prezidențial „România educată”. Inițiatorul proiectului depus la Senat este Badea Iulian-Alexandru – deputat PSD.

În proiect se arată că detaliile tehnice privind obiectele vestimentare și de încălțăminte ce compun uniforma școlară vor fi aprobate prin ordin al ministrului educației.

În document apare că finanțarea cheltuielilor prevăzute pot fi acoperite din fonduri guvernamentale de la bugetul de stat, bugetul Ministerului Educației sau a altor instituții ce coordonează unități din rețeaua națională școlară sau din bugetele consiliilor județene/Consiliului General al Municipiului București și consiliilor locale, cât și din fonduri externe nerambursabile.

Iată ce prevede proiectul depus la Senatul României:

„1. La Articolul 11 , dupa alineatul (2) se adaugă un nou alineat, alin. (2^1) cu următorul cuprins:

(2^1) – Pentru asigurarea bunei desfășurări a cursurilor și activităților desfășurate în unitățile de învățământ preuniversitar și în toate spațiile educației și formarii profesionale, conducerea unităților de învățământ poate solicita utilizarea obligatorie a uniformei școlare. Aprobarea detaliilor tehnice privind obiectele vestimentare și de încălțăminte ce compun uniforma școlară se realizează prin ordin al ministrului educației. Uniforma școlară se acorda elevilor în mod gratuit, finanțarea cheltuielilor prevăzute pot fi acoperite din fonduri guvernamentale de la bugetul de stat, bugetul Ministerului Educației sau a altor instituții ce coordonează unități din rețeaua națională școlară sau din bugetele consiliilor județene/Consiliului General al Municipiului București și consiliilor locale, cât și din fonduri externe nerambursabile.

2. La Articolul 106, dupa litera m) din alineatul (1) se introduce litera n), cu următorul cuprins: n) dreptul de a beneficia în mod gratuit de uniformă școlară.

3. La Articolul 126, dupa litera r), se adaugă litera s), cu următorul cuprins: s) pot asigura, din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale și din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, acoperirea cheltuielilor pentru fina …

Citește articolul integral pe edupedu.ro

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

18:00
Fotbal, SUPERLIGA

Gloria Buzău - AFC Unirea 04 Slobozia

10-05-2025 , Scor: 0-3
00:00
Fotbal, SUPERLIGA

AFC UTA Arad - Gloria Buzău

17-05-2025 , Scor: 0-0
18:00
Fotbal, LIGA3

CSM Adjud 1946 - CSM Râmnicu Sărat

16-05-2025 , Scor: 5-1
18:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC Viitorul Onești

24-05-2025
12:00
Fotbal, LIGA4

CS Carpati Nehoiu - ACS Montana Patarlagele

10-05-2025 , Scor: 4-0
12:00
Fotbal, LIGA4

FC Petrolul Berca - CS Carpati Nehoiu

17-05-2025 , Scor: 0-5
12:00
Fotbal, LIGA4

CS Carpati Nehoiu - ACS Gloria Vadu Pasii

24-05-2025


Trending