


O tragedie a lovit o familie din comuna buzoiană Scorțoasa. Sorin Tache, un tânăr de 27 de ani, și fiul său de patru ani, Matei, și-au...
Suntem la final de vară, iar mulți dintre români nu au fost într-o vacanță și nici nu o vor face, scrie newss.ro. Potrivit datelor Eurostat, peste...
Sunt zile de foc pentru angajații Casei Județene de Pensii Buzău care se confruntă cu un val de sesizări primite de la pensionarii nemulțumiți de deciziile...
Consilierii municipali au aprobat astăzi în unanimitate conferirea titlului de „Cetățean de Onoare al Municipiului Buzău” profesorului Adrian-Florin Miroiu, profesor universitar doctor, membru al Academiei Române,...
O întâlnire organizată astăzi, de conducerea IPJ Buzău, cu reprezentanții primăriilor și ai școlilor din județ, pe tema siguranței transportului școlar al elevilor în mediul rural,...
După ce, duminica trecută, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a slujit în Parohia buzoiană Vernești I, acesta va săvârşi Sfânta Liturghie în Biserica rupestră...
Kajari melon, o specie de pepene indian cu gust similar mierii de albine sau îngheţatei de vanilie, care poate fi consumat la o singură masă, cântărind...
Sunt in plina desfasurare si lucrarile de constructie a penitenciarului de la Unguriu, din judetul Buzau. Noua unitate va avea 900 de locuri de detentie calculate...
Din această toamnă, elevii îmbrăcați nepotrivit pentru mediul școlar pot fi dați afară de la ore! Profesorii nu mai sunt obligați să le permită accesul cu...
Lipsa precipitațiilor și căldura excesivă din această vară au dat peste cap planurile proprietarilor de podgorii din județul Buzău. Strugurii s-au copt forțat, ceea ce a...
În perioada 26-29 august se desfășoară prima tabără de formare a tinerilor ambasadori din Geoparcurile României. Pentru prima dată, tinerii din cele patru geoparcuri din România,...