Conectează-te cu noi

Sport

Operațiunea “Autobuzul II”. Deplasare pentru fani, asigurată de Metalul

Avatar photo

Publicat

pe

După ce la partida din deplasare cu FC Bacău cincizeci de fani au fost prezenți în tribune, încurajând Metalul, clubul buzoian a anunțat că va suporta din nou cheltuielile de transport, pentru doritori, la meciul de sâmbătă, cu CSM Focșani, scrie campusbuzau.ro.

Așa cum anunță și pagina de facebook a Metalului, sâmbătă este programată cea mai importantă deplasare din istoria grupării, astfel că un efort în plus nu mai contează.

Cei interesați trebuie să confirme prezenta până vineri după amiaza, undeva în jurul orei 16.00, pentru ca oficialii clubului să aibă posibilitatea de a suplimenta locurile, în caz că numărul cererilor depășește capacitatea unui autocar.

Cum fluierul de start al partidei de sâmbătă se va da la 18.00, galeria Metalului se va pune în mișcare undeva în jurul orei 16.00, de la stadion.  Miza meciului de sâmbătă, dar și distanța mai scurtă, plus faptul că partida se dispută în weekend, constituie premise numai bune pentru un număr mai mare de fani alb-albaștri, la meci. Evident, se contează și pe buzoienii care vor face deplasarea cu mașinile personale.

Returul finalei de promovare se va juca pe 5 iunie, la Buzău

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL


Dacă ești pasionat de sport, te așteptăm să te înscrii în grupul de WhatsApp SPORTUL BUZOIAN (click aici pentru a te înscrie). Suntem singura publicație din Buzău care afișăm rezultatele în timp real din fotbalul județean. Dacă dorești să vezi partidele trasmise în direct, ABONEAZĂ-TE la canalul nostru de YOUTUBE. Vă stăm la dispoziție și pe e-mail la adresa contact@buzau.net

18:00
Fotbal, SUPERLIGA

Gloria Buzău - AFC Unirea 04 Slobozia

10-05-2025 , Scor: 0-3
00:00
Fotbal, SUPERLIGA

AFC UTA Arad - Gloria Buzău

17-05-2025 , Scor: 0-0
18:00
Fotbal, LIGA3

CSM Adjud 1946 - CSM Râmnicu Sărat

16-05-2025 , Scor: 5-1
18:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC Viitorul Onești

24-05-2025
12:00
Fotbal, LIGA4

CS Carpati Nehoiu - ACS Montana Patarlagele

10-05-2025 , Scor: 4-0
12:00
Fotbal, LIGA4

FC Petrolul Berca - CS Carpati Nehoiu

17-05-2025 , Scor: 0-5
12:00
Fotbal, LIGA4

CS Carpati Nehoiu - ACS Gloria Vadu Pasii

24-05-2025

18:00
Fotbal, SUPERLIGA

Gloria Buzău - AFC Unirea 04 Slobozia

10-05-2025 , Scor: 0-3
00:00
Fotbal, SUPERLIGA

AFC UTA Arad - Gloria Buzău

17-05-2025 , Scor: 0-0
18:00
Fotbal, LIGA3

CSM Adjud 1946 - CSM Râmnicu Sărat

16-05-2025 , Scor: 5-1
18:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC Viitorul Onești

24-05-2025
12:00
Fotbal, LIGA4

CS Carpati Nehoiu - ACS Montana Patarlagele

10-05-2025 , Scor: 4-0
12:00
Fotbal, LIGA4

FC Petrolul Berca - CS Carpati Nehoiu

17-05-2025 , Scor: 0-5
12:00
Fotbal, LIGA4

CS Carpati Nehoiu - ACS Gloria Vadu Pasii

24-05-2025


Trending