Conectează-te cu noi

Sport

Campioana Voința Lanurile premiată de AJF Buzău

Avatar photo

Publicat

pe

Voința Lanurile este noua campioană județeană!După încheierea sezonului, Voința Lanurile va merge la baraj, împotriva câștigătoarei Superligii Vrâncene. În județul vecin titlul se va juca, foarte probabil, până în ultima etapă, întrucât nici Gugești, nici Adjud, echipe aflate la egalitate de puncte, nu au înregistrat sincope în ultima perioadă.
Trofeul, medaliile și diplomele au intrat în posesia jucătorilor și a celor din staff-ul Voinței. Adrian Robert Petre, președintele #AJF a premiat noii campioni buzoieni, care au adus o bucurie imensă comunității lor. Alături de ei a fost și primarul comunei Ziduri, domnul Viorel Buzea și viceprimarul din localitate, Nedelcu Nicolaie, împreună cu microbiști din întreaga comună, care și-au susținut campionii și s-au bucurat de victorie. Felicitări, campionilor! 👏
DISTRIBUIE ACEST ARTICOL


Dacă ești pasionat de sport, te așteptăm să te înscrii în grupul de WhatsApp SPORTUL BUZOIAN (click aici pentru a te înscrie). Suntem singura publicație din Buzău care afișăm rezultatele în timp real din fotbalul județean. Dacă dorești să vezi partidele trasmise în direct, ABONEAZĂ-TE la canalul nostru de YOUTUBE. Vă stăm la dispoziție și pe e-mail la adresa contact@buzau.net

17:00
Fotbal, SUPERLIGA

Gloria Buzău - AFC Botoşani

04-02-2025 , Scor: 0-2
17:00
Fotbal, SUPERLIGA

ACS Suporter Club Oţelul Galaţi - Gloria Buzău

01-02-2025 , Scor: 2-1
17:00
Fotbal, SUPERLIGA

Farul Constanţa - Gloria Buzău

10-02-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - AFC Câmpulung - Muscel 2022

22-02-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

ACS Campionii Fotbal Club Argeş - AFC Metalul Buzău

01-03-2025
15:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

01-03-2025
15:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

07-03-2025

17:00
Fotbal, SUPERLIGA

Gloria Buzău - AFC Botoşani

04-02-2025 , Scor: 0-2
17:00
Fotbal, SUPERLIGA

ACS Suporter Club Oţelul Galaţi - Gloria Buzău

01-02-2025 , Scor: 2-1
17:00
Fotbal, SUPERLIGA

Farul Constanţa - Gloria Buzău

10-02-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - AFC Câmpulung - Muscel 2022

22-02-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

ACS Campionii Fotbal Club Argeş - AFC Metalul Buzău

01-03-2025
15:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

01-03-2025
15:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

07-03-2025


Trending