„Cloșca cu puii de aur” reprezintă unul dintre cele mai semnificative comori arheologice descoperite în țara noastră. De la găsirea acestui tezaur și până în prezent, a captivat atenția specialiștilor în istorie și a fascinat pe cei care au avut ocazia să-l vadă.
Istoria tezaurului de la Pietroasa a inclus numeroase episoade de jafuri, controverse politice și studii științifice meticuloase. Acesta a fost „dezmembrat, brutalizat, furat, redescoperit, dus în exil la Moscova și redobândit când speranțele erau deja pierdute”, generând adevărate tragedii pentru cei care l-au avut în apropiere.
Comoara a fost descoperită în primăvara anului 1837 de către Stan Avram și Ion Lemnaru în timpul extragerii pietrei din zonă. În „Poiana Crudului”, au găsit un tezaur de 22 de piese de aur. După un an în care au reușit să păstreze tezaurul în secret, Lemnaru și Stan l-au întâlnit pe Anastase Verusi, antreprenor albanez al podului în construcție peste râul Câlnău, care a cumpărat toate cele 22 de piese pentru 4000 de piaștri. Acesta a deformat majoritatea obiectelor, iar tava mare a fost tăiată cu un topor.
RECOMANDĂRI CAZARE: La Butoaie este unul dintre puținele branduri turistice locale despre care s-a dus vestea dincolo de hotare
Arendașul Frunză-Verde, arendașul domeniului Pietroasa, l-a denunțat pe Verusi, astfel că în 1838 tezaurul de la Pietroasa a fost făcut public. În urma unei anchete, cei doi descoperitori și Verusi au fost arestați, dar doar 12 dintre cele 22 de piese originale, care cântăreau peste 40 de kilograme de aur, au fost recuperate. Restul obiectelor au fost cel mai probabil topite în perioada în care se aflau în posesia lui Verusi și nu au mai fost găsite niciodată.
Semnificația istorică și artistică a pieselor din tezaur a fost imediat apreciată de către intelectualii vremii. Petrache Poenaru, un profesor, a fost primul care a studiat tezaurul, furnizând și informații despre acesta pentru cele mai importante ziare ale vremii (Curierul românesc, Albina românească și Gazeta de Transilvania).
Importanța tezaurului a fost recunoscută și de conducerea Țării Românești care a hotărât, prin decretul domnesc al lui Alexandru Dimitrie Ghica din 26 iulie 1838, expunerea lui permanentă într-un muzeu. Inițial, tezaurul a fost expus la Școala Sf. Sava, începând cu anul 1842.
