Mănăstirea Poiana Mărului este una dintre cele mai vechi mănăstiri ortodoxe din județul Buzău, aflată în comuna Bisoca. Așezată într-un cadru natural deosebit, mănăstirea a fost ctitorita în anul 1730, prin osteneala Sfanțului Cuvios Vasile, venit aici din Mănăstirea Dălhăuți.
Biserica veche a mănăstirii, cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților”, este construită în formă de cruce, din bârne de stejar îmbinate cu scandură, și are un pridvor deschis susținut de șase stâlpi de lemn uniți prin arcade semicirculare. Cele cinci turle cu șase laturi sunt așezate pe toată suprafața bisericii: una deasupra Sfanțului Altar, una deasupra naosului, una deasupra pronaosului și cate una deasupra fiecărei strani. Turlele sunt acoperite cu „solzi de tablă”, iar biserica este învelită cu șindrilă.
Biserica cea veche a fost pictată în ulei, direct pe lemn, în trei registre. Tributara stilului neo-bizantin, pictura se aseamănă însă și cu stilul rusesc, familiar Sfanțului Cuvios Vasile. În exterior, fațadele bisericii prezinta un brâu înconjurător sculptat, deasupra căruia se află mai multe icoane pictate pe lemn.
Biserica cea nouă a mănăstirii, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, a fost construită în 1938, când mănăstirea a fost redeschisa, după ce fusese desființată de autorități în 1893. Această este construită din cărămidă, având forma unei cruce grecești, cu o cupola centrală, flancată de patru turle mici.
În cimitirul mănăstirii se află o biserica construită tot din lemn, fară abside, având o singură turlă joasă așezată pe pronaos. La o distantă de patruzeci de metri de biserică cea veche se înaltă turnul clopotniță, construit în anul 1935.
Viața monahală a continuat în această mănăstire retrasă până în anul 1893, când aceasta a fost desființată de autorități. După aproape patruzeci de ani, mănăstirea din Poiana Mărului a fost redeschisa, însă cu o obște de maici. Abia după anul 1990, retrasa mănăstire a revenit la vechea tradiție, de a fi mănăstire de călugări.
Astăzi, Mănăstirea Poiana Mărului este un loc de liniște și reculegere, unde călugării își duc viață în rugăciune și muncă.
