Conectează-te cu noi

Cultural/Educație

Greva din școli continuă. Reprezentanți ai părinților și elevilor, chemați la discuții la Guvern

Avatar photo

Publicat

pe

Greva generală din învățământ, începută ieri, continuă. Cadrele didactice sunt hotărâte să nu întrerupă greva până nu le vor fi rezolvate revendicările, legate, în majoritate, de salarizare. Cum negocierile purtate până acum nu au venit cu o rezolvare a cererilor venite de la profesori, aceștia continuă acțiunea de protest, scrie sansanews.ro.

Astăzi ar urma să aibă loc, la Palatul Victoria, noi consultări. De data aceasta însă nu sindicaliștii din educație sunt chemați la Guvern, ci reprezentanți ai asociațiilor de părinți și elevi, potrivit agendei oficiale a Executivului.

De altfel, într-un mesaj transmis pe Facebook, premierul liberal a confirmat că problemele reclamate de profesori sunt reale, dar o majorare salarială nu poate fi angajată de Guvern peste noapte.

”În primul rând, vreau să transmit că problemele profesorilor sunt reale și orice revendicare rezonabilă poate fi rezolvată. Problemele discutate se vor rezolva, în primul rând, prin noua lege a salarizării unitare pe care Ministerul Muncii o va finaliza până la 15 iulie. După dialogul cu partenerii sociali, proiectul va fi înaintat Parlamentului la 1 septembrie. De asemenea, au fost propuse stimulente financiare pentru debutanți și pentru cadrele didactice titulare din unitățile de învățământ aflate în zone defavorizate. Guvernul își menține angajamentul de a majora salariile până la maximul grilei personalului nedidactic inclus în Anexa 8, din completarea aplicării Legii 153 a salarizării 153/2017. Măsura va fi extinsă și pentru celelalte categorii de salariați prevăzute în Anexa 8”, arată premierul Ciucă.

Premierul mai spune va continua dialogul cu reprezentanții sindicatelor din educație, domeniu care va rămâne o prioritate pentru actuala coaliție de guvernare.

”Există un interes major pentru educație din partea Guvernului și al Coaliției. Reformele trebuie să continue. Proiectul România Educată este un exemplu al angajamentului nostru pentru realizarea unui sistem de educație performant pentru toate părțile implicate: profesori, părinți, elevi.

Dialogul este întotdeauna calea. De aceea,… citește articolul integral pe sansanews.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

18:00
Fotbal, SUPERLIGA

Gloria Buzău - AFC Unirea 04 Slobozia

10-05-2025 , Scor: 0-3
00:00
Fotbal, SUPERLIGA

AFC UTA Arad - Gloria Buzău

17-05-2025 , Scor: 0-0
18:00
Fotbal, LIGA3

CSM Adjud 1946 - CSM Râmnicu Sărat

16-05-2025 , Scor: 5-1
18:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC Viitorul Onești

24-05-2025 , Scor: 1-4
12:00
Fotbal, LIGA4

CS Carpati Nehoiu - ACS Montana Patarlagele

10-05-2025 , Scor: 4-0
12:00
Fotbal, LIGA4

FC Petrolul Berca - CS Carpati Nehoiu

17-05-2025 , Scor: 0-5
12:00
Fotbal, LIGA4

CS Carpati Nehoiu - ACS Gloria Vadu Pasii

24-05-2025 , Scor: 1-0


Trending