𝗗𝗿𝘂𝗺𝘂𝗹 𝘀𝗽𝗿𝗲 𝗩𝘂𝗹𝗰𝗮𝗻𝗶𝗶 N𝗼𝗿𝗼𝗶𝗼𝘀𝗶 𝘃𝗮 𝗳𝗶 𝗺𝗼𝗱𝗲𝗿𝗻𝗶𝘇𝗮𝘁. Este o investiție în valoare totală de 287 milioane de lei, ce va fi finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, cu o contribuție a Consiliului Județean Buzău de 147 milioane lei.
„Am semnat astăzi, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, contractul pentru „Modernizare drumuri județene pentru acces la Vulcanii noroioși DJ 102F și DJ 220A”.
Suntem în etapa de pregătire a documentației pentru scoaterea la licitație a proiectării și execuției acestui obiectiv de o importanță aparte pentru județul Buzău, având în vedere că este drumul spre cel mai cunoscut obiectiv turistic din județ și unul dintre cele importante din România.
Știu că este un proiect mult așteptat de buzoieni, mă bucur că am reușit să obținem o finanțare certă și că am semnat acest proiect alături de un buzoian, Alexandru Stoica, secretar de stat în MDLPA.
Mulțumesc tuturor celor ce au înțeles importanța și urgența realizării acestei investiții“ a precizat Petre Emanoil Neagu, presedintele Consiliului Judetean Buzau.