Pe pagina de socializare a Iulianei Brătucu, tânăra mamă care a plecat dintre noi, zilele trecute, apare un mesaj emoționant, scris de apropiații buzoiencei. O postare dactilografiată ca și cum ar fi scris-o Iuliana, precizează date despre priveghi și înmormântare, dar și cum și-ar fi dorit tânăra să fie amintită, scrie sansanews.ro.
Mesajul începe metaforic, comparând-o pe Iuliana cu un dragon care își protejează puiul, care a renăscut de mai multe ori din propria cenușă.
„Dragii noștri, Iuliana și-ar fi dorit să vă las scris câteva gânduri “Iubiții mei, am fost dragonul care a scuipat foc pentru puiul ei și am renăscut din propria-mi cenușă ori de câte ori am putut. Acum… n-am pierdut nicio lupta, am plecat să mă odihnesc!”, apare pe pagina Iulianei pe Facebook
Următorul paragraf amintește apropiații tinerei care au luptat alături de ea. Tot aici apar și mulțumiri pentru toți cei care au susținut-o pe Iuliana.
„Știu că am plecat prea repede dintre voi și nu am apucat sa îmi iau rămas bun de la toți , dar si daca v-as numi pe fiecare în parte, tot n-as avea loc pentru toți oamenii pe care i-am iubit , căci pe toți în parte v-am iubit și de Sus va voi veghea ! Va mulțumesc tuturor pentru cat m-ați ajutat în lupta asta!Mama, ai fost mama perfecta și bunica cea mai grozava. Îți mulțumesc pentru tot!Și îi mulțumesc și soțului meu căci alaturi de el am devenit mama la randu-mi și atunci… citește articolul integral pe sansanews.ro.