VIDEO Povestea muzeului unic, amenajat într-o comunitate arhaică din Munţii Buzăului

Aţi avut vreodată ocazia să aflaţi semnificaţia rombului prezent în decoraţiunile tradiţionale, care l-a inspirat pe Brâncuşi atunci când a gândit Coloana infinitului? O astfel de curiozitate vă poate fi satisfăcută dacă vizitaţi un muzeu unic, amenajat într-o comunitate arhaică din Munţii Buzăului, de la un ghid hărăzit cu darul povestirii.

Nominalizată în 2014 ca destinaţie de vis, comuna Mânzăleşti, una dintre cele mai vechi aşezări umane din ţara noastră, este o destinaţie importantă pe harta ecoturismului din România.

Aici, în apropierea Pietrei Albe de la Grunj, se află un muzeu unic în ţară, unde sunt expuse obiecte din viaţa strămoşilor, care au ajutat omul să reziste scurgerii timpului.

Straiele populare, uneltele de lucru din gospodării, oalele din lut au fost donate de localnici şi are fiecare câte o poveste.

Atunci când îi treci pragul simţi că păşeşti în trecut şi te strecori în viaţa de odinioară, cu bune şi rele, a muntenilor.

La intrare îţi va sări în ochi Pomul Vieţii cu rădăcini înfipte în sare. Coborârea în timp îţi este călăuzită de ghidul muzeului, Cecilia Petrescu, o învăţătoare cu harul povestirii.

Poveştile pe care turiştii le aud în periplul printre vechile ii şi ştergare, unele atârnate de crengile copacului ce simbolizează viaţa, fascinează indiferent de vârstă.

Dintre zecile de ii adunate de la localnicii din comuna buzoiană Mânzăleşti, o comunitate cu adânci rădăcini în istorie, una dintre ele se detaşează prin modelul brodat.

”Am o ie cu o poveste impresionantă, donată de o bătrână din Mânzăleşti, singura ie pe care am găsit-o diferită. Este o ie a cărei altiţe este cu chipuri umane. Ne aduce aminte de traiul acela cumplit al populaţiei de aici”, ne spune Cecilia Petrescu, ghidul muzeului dedicat vieţii ţăranului român.

Oaspeţii sunt uimiţi când aud, de exemplu, de ce strămoşii noştri strecurau intenţionat mici greşeli în croielile lor. Aveau rolul de a-i aminti purtătorului să nu fie mândru când îmbracă frumoasa cămaşă, deoarece perfecţiunea nu este pe pământ, ci în ceruri.

”Acest semn despre care ai crede că este o greşeală mama mi-a spus că se numeşte strajă. Fiecare ie are aşa-numita greşeală, dar este o greşeală făcută intenţionat”, spune Cecilia Petrescu, colecţionar de obiecte tradiţionale.

Imperfecţiunea de pe straiele populare era sub forma unei mici cusături pe care o puneau unde nu trebuia sau era altfel colorată decât gama cromatică folosită în material.

Aflăm că războaiele de ţesut erau nelipsite din casele ţăranilor. Învăţau să le folosească din pruncie. Tot în copilărie aflau de la bătrâni şi însemnătatea motivelor brodate pe straie ori pe ţesăturile care împodobeau casele.

Muzeul ”Timpul omului” are două camere. Prima este dedicată universului feminin iar cealaltă ocupaţiilor care îi ajutau pe bărbaţi să asigure prosperitatea gospodăriilor.

Olăritul a fost până nu demult principala meserie a bărbaţilor din această zonă, pricepere moştenită de la strămoşii daci. Sunt expuse în muzeu vase şi oale din ceramică realizate în Mânzăleşti, cuptorul de arsoare a vaselor de lut, roata olarului dar şi alte unelte vechi.

Arta producerii vaselor din lut ars dăinuie de sute de ani în satele comunei Mânzăleşti. În majoritatea gospodăriilor se găseau câte o roată pentru olărit şi cuptoare în care meşterii ardeau cănile sau castroanele din pământ.

”După modelarea lutului, vasele care ajungeau în arsoare se puneau cu gura în jos, deasupra se acopereau cu cioburi şi se făcea focul până când se ajungea la 2.000 de grade. Olarii îşi dădeau seama că ating această temperatură atunci când deasupra se forma o flacără albastră. Stingeau flacăra şi apoi o zi două lăsau vasele la copt”, spune Cecilia Petrescu.

Măcinatul grânelor, care se făcea în mori manuale, era nu numai o sarcină gospodărească ci şi un prilej de întâlnire şi socializare pentru oamenii locului.

În micul punct de vizitare apar şi câteva exponate stranii, cruci din lemn înfipte în ulcele de pământ, care simbolizează închiderea ciclului vieţii. Călătoria printre obiectele vechi de sute de ani şi poveştile triste din spatele lor durează câteva ore, timp care însă pare comprimat, insuficient.

Muzeul „Timpul Omului” a fost amenajat de geologi, etnografi, muzeografi, artişti şi meşteri populari locali. Comuna Mânzăleşti se află la 50 de kilometri de oraşul Buzău, pe Valea Slănicului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: