Au început controalele la spitalele din toată țara și se lucrează la noi norme de acreditare

Direcțiile de Sănătate Publică vor desfășura acțiuni tematice de control în cadrul tuturor unităților sanitare cu paturi publice și private, iar specialiștii Ministerului Sănătății împreună cu cei ai ANMCS, CNAS, INSP și SNSPMPS vor elabora noi acte normative care să conducă la creșterea indicatorilor de calitate/cost/eficiență în domeniul medical.
Controalele în spitalele din Capitală, anunțate la începutul acestei săptămâni, în urma scandalurilor de la spitalele Floreasca și Universitar, de secretarul de Stat Nelu Tătaru, au fost extinse, așa cum era de așteptat, la nivel național, pentru a se verifica dacă și în ce măsură sunt respectați indicatorii în baza cărora au primit acreditare sau au fost duse la îndeplinire planurile de conformare stabilite de ANMCS.
Ministerul Sănătății anunță că au început astfel de controale în toate unitățile sanitare din țară, iar inspectorii sanitari din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică (DSP) vor verifica, până la sfârșitul acestei luni, modul în care sunt respectate planurile de conformare și planurile operaționale în unitățile sanitare cu paturi publice și private.
„Dacă va fi cazul se vor acorda termene de remediere a deficienţelor, se vor aplica sancţiuni contravenţionale conform legislaţiei în vigoare. La expirarea termenelor acordate se vor efectua recontroale”, se menționează într-un comunicat remis presei de Ministerul Sănătății.
Sursa: sanatateabuzoiana.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|