Un mod simplu de a crește apetitul copiilor pentru fructe și legume

Ianuarie 12 09:25 2020 by sanatateabuzoiana.ro
Un mod simplu de a crește apetitul copiilor pentru fructe și legume

O cercetare efectuată în Marea Britanie le oferă părinților un indiciu prețios pentru a le asigura copiilor o alimentație sănătoasă.

Fructele și legumele se numără printre cele mai sănătoase alimente, motiv pentru care sunt recomandate pentru consumul zilnic, atât în cazul adulților, dar mai ales al copiilor, care au nevoie de un aport important de vitamine și minerale. De multe ori se întâmplă însă ca legumele și fructele să nu fie acceptate cu mare plăcere pe masă de către cei mici, iar în astfel de cazuri părinții trebuie să facă față unei adevărate provocări pentru a-i convinge pe copiii lor să le consume cu plăcere.

O mână de ajutor le-a fost întinsă de o echipă de cercetători de la Universitatea din Reading – Marea Britanie, care a realizat un studiu pentru a identifica soluții prin care să poată stimula apetitul copiilor pentru fructe și legume. Studiul a fost realizat în colaborare cu părinții a 127 de copii cu vârste cuprinse între un an și doi ani. S-a ales un fruct și o legumă pe care părinții doreau ca cei mici să le consume, apoi familiile au fost împărţite, în mod aleatoriu, în trei grupuri. Părinţii şi copiii din două grupuri experimentale au privit zilnic, timp de două săptămâni, imagini cu fructul sau leguma aleasă, incluse într-o carte electronică, în timp ce persoanele incluse în al treilea grup nu au primit astfel de imagini.


Sursa: sanatateabuzoiana.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%