Veste bună pentru agricultorii buzoieni ale căror culturi au fost afectate de secetă/ “Canalul magistral Siret-Bărăgan”, trecut în administrarea Ministerului Agriculturii

Guvernul a aprobat prin ordonanţă de urgenţă trecerea obiectivului de investiții „Canal magistral Siret – Bărăgan” din administrarea Ministerului Apelor și Pădurilor în administrarea Ministerului Agriculturii pentru a fi inclus în programul național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din România. Finanţarea se va asigura de la bugetul de stat, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Obiectivul de investiții, proiectat pe o lungime de 191 kilometri, pe teritoriul județelor Vrancea, Brăila, Buzău, Ialomița, cuprinde două etape de realizare.
Etapa I a canalului magistral Siret–Bărăgan, cuprinde canalul pe zona acumularea Călimăneşti – Râmna, în lungime de 51,5 km, cu 5,7 km deja funcţionali, care vor fi transmişi bunurilor aflate în domeniul public al statului. Porţiunile de canal cuprinse între km 5+700 şi km 51+500, aflate în diverse faze de execuţie, vor fi finalizate de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare. „Canal magistral Siret–Bărăgan – Etapa a II-a“, cuprinde canalul pe zona Râmna –Acumulare Dridu, pe lungime de 139,5 km, şi se va realiza conform prevederilor legale în vigoare.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|