HERA – soiul de rosii cu forma de ardei capia creat la statiunea de la Buzau!

 Tomate cu gustul tradițional românesc, însă cu forma unui ardei capia. Nu este vorba de un experiment exotic, ci de un soi 100% autohton la care au muncit timp de mai bine de două decenii cercetătorii de Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL) Buzău, aflat în curs de omologare.

Sub numele de Hera, soiul de roșii dezvoltat de cercetătorii buzoieni mai are cel puțin doi ani de așteptat până va putea ieși pe piață, însă are toate șansele să primească certificarea și să concureze apoi cu hibrizii din export, după cum a explicat dr. ing. Costel Vânătoru, cercetător în cadrul SCDL Buzău, pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro.

 

”L-am înscris în vederea omologării la ISTIS (Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor) și așteptăm, fiind că timpul de testare este de doi ani. Va mai dura apoi doi ani până când primim și brevetul de invenție; dar ca să-l introducem în cultură, trebuie să așteptăm să primim certificatul de omologare. Am făcut niște răsaduri promoționale pentru moment. E un soi pe care l-am obținut mai demult, dar acum l-am înscris, pentru că nu stăm foarte bine cu resursele financiare”, ne-a declarat dr. ing. Vânătoru.

Soiul Hera se remarcă în special prin forma alungită a fructelor, care te duce cu gândul mai mult la ardeiul capia decât la roșia convențională. Însă produsul prezintă toate calitățile tomatelor, fiind făcut special pentru a fi consumat în stare proaspătă, conținând nivele adecvate de zahăr și aciditate. Este un soi destul de adaptabil, putând fi cultivat atât în spații protejat, cât și pe câmp.

”Este un soi deosebit, cu creștere nedeterminată, deși trebuie copilit și palisat. Poate fi cultivat și în spații protejate și în câmp. Se remarcă prin forma fructelor – are fructul tip ardei capia, alungit. Un fruct foarte gustos, reprezintă tomatele românești cu gustul de altădată; se remarcă prin aromă. Gustul este specific pentru a fi consumat în stare proaspătă, pentru aceasta este el creat. Pentru asta, trebuie să întrunească anumite calități: să fie un soi dulce, dar și ușor acrișor cu aciditate; trebuie să îmbine armonios zahărul cu aciditatea. Fructul cântărește între 160 și 220 de grame” a precizat cercetătorul SCDL Buzău pentru Agrointeligența

Producție de 4-6 kilograme pe planta din solar sau seră

Ciclul de cultivare-recoltare al soiului dezvoltat de SCDL Buzău se încadrează în grupa celor timpurii, iar producția depinde de modul și tehnica de cultivare: potențialul maxim este atins la culturile în solarii/sere în regim de creștere nedeterminată, însă cei care doresc rodirea mai timpurie pot face lucrări de cârnire a plantelor. Pe lângă acestea, nu necesită aplicarea unor tehnologii diferite față de soiurile tradiționale de tomate și este adaptat din start la condițiilor pedoclimatice din țara noastră.

”Este un soi care se încadrează în grupa de soiuri timpurii, dar nu foarte timpurii. El se plantează în sere și solarii neîncălzite în jur de 1 aprilie, iar în câmp în jur de 1 mai – acestea sunt perioadele optime de plantare. Pe la 15 iunie se recoltează cele plantate în spații protejate, iar în jur de 15 iulie se recoltează în câmp. Producția pe plantă poate varia de la 2,5 kg la 6, în funcție de sol și de tehnologia aplicată, poate chiar și mai mult dacă se aplică îngrășăminte chimice moderne sau o rețetă de fertilizare bine pusă la punct. În câmp producția este undeva pe la 2,5-3,5 kg, iar în spații protejate este între 4 și 6 kg pe plantă. Depinde și de cum s-ar dori să se formeze cultura: poate să fie o cultură care să aibă mai puține etaje, deci dacă o cârnim la un număr mai mic de etaje, automat scoate producție mai timpurie. Sau poate fi cultivată în regim de creștere nedeterminată și culegem până toamna târziu, și desigur producția crește. Poate fi cultivată, deci, în ciclu scurt sau ciclu prelungit; în ciclu scurt, cam pe 3-4 etaje cel mult, iar în ciclu prelungit se poate ajunge până la 8-10 etaje, în funcție de spațiul protejat”, ne-a spus dr. ing. Costel Vânătoru.

”A fost o muncă de lungă durată. Efectiv, cred că lucrările au început în 1996 și au fost finalizate anul acesta, odată cu înscrierea în vederea omologării. Deci gândiți-vă că sunt 21 de ani de muncă în spatele lui. Avem multe soiuri care ar putea fi omologate dar, din cauza banilor, înscriem doar câteva în fiecare an. Aici este un paradox, pentru că deși soiurile acestea sunt practic o donație către statul român pentru că nu avem dreptul să facem ceva cu ele (n.r. – după omologare), statul percepe taxe care pentru noi sunt semnificative”, a conchis cercetătorul.

Sursa: http://agrointel.ro