Semnal de alarmă tras de Asociația Moașelor Independente printr-o scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătății

Asociaţia Moaşelor Independente îi solicită ministrului Alexandru Rafila să dispună reluarea programellor de educaţie şi formare a moașelor în cadrul instituţiilor de învăţământ superior medical, în caz contrar existând riscul extincţiei acestei profesii, scrie sanatateabuzoiana.ro.
Printr-o scrisoare deschisă, Asociaţia Moaşelor Independente (AMI) a solicitat ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, redeschiderea programelor de educaţie şi formare a moaşelor în cadrul instituţiilor de învăţământ medical, dar până în prezent, organizația profesională nu a primit niciun răspuns, deși anul universitar a început.
„La deschiderea anului universitar, în discursul dumneavoastră de la Universitaea de Medicină și Farmacie «Carol Davila» le-ați recomandat studenților să nu uite de interacțiunea cu pacienții, pentru că oamenii au nevoie de empatie, sprijin și apropiere din partea personalului medical. (…) Ne-am fi dorit ca, în discursul dumneavoastră să le fi vorbit și studentelor din cadrul Facultății de Moașe și Asistență Medicală, dar acest lucru nu mai este posibil, deoarece această specializare a fost desființată atât în cadrul acestei universități cât și în celelalte centre universitare din țară”, se arată în scrisoarea deschisă, semnată de buzoianca Melania Tudose, președintă AMI și vicepreședintă a European Midwives Association.
România este singura țară europeană în care există riscul...
Citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|