Măsuri extreme pentru mașinile care nu sunt prietenoase cu mediul. Iată noile reguli pregătite de Primăria Buzău

Octombrie 6 12:19 2022 by sansanews.ro

În cel mult 3 ani, municipiile reședință de județ vor trebui să stabilească zonele din oraș în care autovehiculele care nu sunt prietenoase cu mediul nu vor mai avea voie. Cel puțin așa prevede un proiect de lege privind mobilitatea urbană, ce ar trebui să fie aprobat în Parlament până la sfârșitul anului. Este o reformă ce ține de protecția mediului, pe care România și-a asumat-o prin PNRR, impusă de Uniunea Europeană. Deși ar avea 3 ani la dispoziție să stabilească zonele cu emisii zero, autoritățile din municipiul Buzău au deja creionată o strategie astfel încât, în cel mai scurt timp, orașul să aibă noi reguli pentru desfășurarea traficului auto, scrie sansanews.ro.

În primul rând, centrul orașului va deveni exclusiv pietonal, veste pe care de altfel autoritățile din municipiul Buzău au anunțat-o încă de la demararea lucrărilor în Piața Dacia și pe Aleea Trandafirilor. De asemenea, bulevardul Bălcescu va deveni exclusiv pietonal, pe tronsonul Parcul Crâng și Prefectură.

”Modalitățile de transport trebuie prioritizare după principii europene, respectiv mai întâi mersul pe jos, mersul cu bicicleta, transportul public și abia în final autoturismul personal. Se urmărește stabilirea unor zone cu emisii zero în interiorul orașelor, adică zone unde mașinile nu vor mai avea acces. Noi aveam zona pietonală Cuza Vodă, dar vom avea, după finalizarea lucrărilor, și zona centrală cu străzile George Emil Palade și Aleea Trandafirilor. Vom adăuga și bulevardul Bălcescu. Lucrăm la un proiect european astfel încât...

Citește articolul integral pe sansanews.ro.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%