REPORTAJ/FOTO | Mădălin Aldea, buzoianul din Garda de Onoare a României

Oamenii care pornesc de la zero, dar muncesc și luptă să își câștige locul, indiferent de domeniul în care activează, sunt cei care vor construi viitorul României. Așa era descris buzoianul Mădălin Aldea într-o postare a Ministerului Apărării Naționale. Odată ce am aflat că este absolvent al Colegiului Național “Mihai Eminescu” și că la doar 24 de ani este comandant de pluton în cadrul Brigăzii 30 Gardă, acea Gardă de Onoare a României cum o știm noi, nu am ezitat să iau legătura cu Mădălin. Așa am aflat despre pasiunea sa, despre determinarea sa de a merge pe un drum pe care și l-a pregătit cu minuțiozitate și despre planurile sale. Cine este Mădălin Aldea? Este din Vadu Pașii, este un tânăr extrem de deschis, jovial, cu care poți petrece ore bune conversând și care prin modul său de a-și spune povestea te face să te gândești serios la opțiunile pe care le alegi în viață.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|