Iată ce culoare va avea asfaltul

Aprilie 24 09:43 2018 by buzoieniiro

Lucrările masive demarate de municipalitate între Bd. Unirii Sud și noul Kaufland – zona Cimitirului Eroilor – au intrat într-o nouă etapă.

Cea în care lucrările de pregătire demarate în urmă cu mai bine de o lună se apropie de finalitate.

Deja a căpătat contur, prin montarea de borduri, prima pistă adevărată de biciclete din municipiul Buzău.

„Va avea doi metri lățime. Câte un metru pe fiecare sens. Se va întinde din zona Semafoarelor până la noul Kaufland. Pentru a fi identificată mai ușor am găsit și soluția colorării asfaltului. Am ales un pigment roșu-grena”, ne-a declarat Silviu Nicoară, director Urbis Serv.

În următoarele zile se va bordura întreaga lungime a pistei de biciclete, după care se va trece la turnarea asfaltului și la efectuarea marcajului.

Restul trotuarului va cuprinde un spațiu pietonal – tot de doi metri lățime – pe care se vor pune dale în același model ca pe partea opusă (unde operațiunea de montaj este aproape gata).

Lângă gard se va pune marmură în care vor fi integrate proiectoarele de lumini care vor lumina fotografiile istorice ce se vor prinde pe cadrul metalic.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%