Greu, dar meritat | Gloria a trecut cu bine primul test al returului

Martie 10 19:09 2018 by buzau.net

Aşa cum era de aşteptat, SCM Gloria Buzău nu a avut o misiune foarte uşoară în primul test al returului, disputat pe terenul uneia dintre echipele „grele” ale Ligii 4, este vorba despre Avântul Zărneşti. Elevii lui Vasile Tudose au reuşit să se impună la limită, scor 2-1 prin golurile marcate de Vanez - Cîmpeanu (min. 8) şi Babageanu (min. 70).

Pentru buzoieni urmează confruntarea cu Petrolul Berca, partidă ce se va desfăşura pe stadionul din Crâng, sâmbăta viitoare.

Avântul Zărneşti – SCM Gloria Buzău 1-2 (0-1)

Au marcat: Enache 49 / Cîmpeanu(Vanez) 8; Babageanu 70

SCM Gloria Buzău: Marius Geantă – Georgian Bălan, Mădălin Oprea, Dragoş Ceauşel, Andrei Cîmpeanu, Mihai Babageanu (85 – Cristian Muşat), Daniel Poteraşu, Andrei Bădiţă 46 – Gabriel Mihăescu), Costin Puşcă, Ionuţ Codreanu (90 – Cristi Zaplaic). Antrenori: George Timiş şi Vasile Tudose.

Arenabuzoiana.ro | Gabriel Cernat

 




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%