Cunoasteti vreo casiera de supermarket, un taximetrist, un sofer de autobuz, pe cineva expus, infectat cu coronavirus? Sa explic de ce intreb

Printre cele 114.521,8 întrebări, pe care le am despre zilele astea, mă roade grav una… cea din titlu. Printre cele mai expuse persoane casierele din supermarketuri, șoferii de taxi și șoferii de autobuz. Excludem de aici cadrele medicale, din motive lesne de înțeles.

Oricât de mult am stat unii prin case, tot ne-a mâncat undeva să ieșim. Prin fața casierei au trecut toate speciile posesoare de cărți de identitate… de la tineri la vârstnici, de la bombardieri la intelectuali, de la spălăței la murdărei de profesie. Toate categoriile, fără excepție, s-au perindat prin fața casierei. Doar unii au avut mănuși și botnițe, numite generic măști de protecție.

Cele mai multe casiere au avut un despărțitor montat, dar tot au pus mâinile pe produsele atinse și de noi. Măcar unul a tușit sau a strănutat și a lăsat stropi cu carcalaci în suspensie.

Imposibil ca biata casieră să nu fi avut mâncărici la nas, la buza lăsată din cauza salariului mizer, scărpinându-se într-un moment de rătăcire printre regulile Arafatului. Măcar una era mai dolofană, cu un puișor de obezitate și puțintel diabet, asta ca să o dăm și în afecțiuni asociate, mă rog… comorbidități.

Fără a mai detalia specificul activității pentru șoferii de taxi sau autobuz, cam la fel stă situația și în cazul lor, prin prisma interacțiunii cu publicul. Pentru aceste categorii distanțarea socială e o glumă. În acest caz, raportându-ne la sacrificiile pe care ni se cere să le facem, vă întreb: cunoașteți vreo persoană, printre categoriile enumerate, poate și prin altele pe care nu le-am enumerat, care să se fi îmbolnăvit?

Cele mai multe casiere au avut un despărțitor montat, dar tot au pus mâinile pe produsele atinse și de noi. Măcar unul a tușit sau a strănutat și a lăsat stropi cu carcalaci în suspensie.

Imposibil ca biata casieră să nu fi avut mâncărici la nas, la buza lăsată din cauza salariului mizer, scărpinându-se într-un moment de rătăcire printre regulile Arafatului. Măcar una era mai dolofană, cu un puișor de obezitate și puțintel diabet, asta ca să o dăm și în afecțiuni asociate, mă rog… comorbidități.

Fără a mai detalia specificul activității pentru șoferii de taxi sau autobuz, cam la fel stă situația și în cazul lor, prin prisma interacțiunii cu publicul. Pentru aceste categorii distanțarea socială e o glumă. În acest caz, raportându-ne la sacrificiile pe care ni se cere să le facem, vă întreb: cunoașteți vreo persoană, printre categoriile enumerate, poate și prin altele pe care nu le-am enumerat, care să se fi îmbolnăvit?

Să explic și de ce vă întreb. Nu fac parte din categoria celor care contestă existența virusului. Nu se poate ca o întreagă lume să o fi luat-o razna, iar Gigel din bătătură, fără nici cele mai vagi cunoștințe medicale să aibă păreri despre fenomen. I-am luat la rând pe toți medicii pe care îi cunosc… și cunosc. ”Nene, există! Și nu-i de joacă!” Foarte bine, zic. Să mă păzesc, atât cât depinde de mine. Doar că, trăind în acestă lume, la care mai adaug și natura meseriei, nu am cum să nu îmi pun un număr considerabil de întrebări, obișnuit să nu iau de bun tot ceea ce mi se spune, oficial sau neoficial.

Zilnic, la ora 13, toată presa primește acea informare de la Grupul de Comunicare Strategică. Este singura cale oficială prin care se comunică. Am ajuns să fim înjurați copios din cauza a ceea ce oficialii spun, nu noi. Noi doar vă prezentăm varianta lor, iar voi aveți libertatea de a accepta sau nu. La rândul nostru, după cum deja observați, avem foarte multe întrebări, nemulțumiri. Era însă nevoie de răbdare, de trecerea timpului, ca să putem discuta pe realități.

Deși au fost multe inadvertențe, pe multe punându-le pe seama nebuniei generale în colectarea datelor, te întrebi dacă cifrele sunt relevante. Păi… nu sunt. Atât timp cât testarea nu este în masă, nu poți spune că avem atâtea cazuri în România. Formularea corectă este ”avem atâtea cazuri depistate”. Dacă la asta adăugăm și povestea comorbidităților, atunci înțelegem mai bine de ce apar îndoielile opiniei publice. Și pentru asta există o explicație: bieții oameni se îndreptau oricum către sfârșit din cauza bolilor incurabile, însă infectarea le-a grăbit sfârșitul. Din nou, o formulare corectă ar fi: ”a murit de cancer, nu de coronavirus, însă cel din urmă i-a grăbit sfârșitul”.