Cum vor fi acordate biletele de tratament pentru pensionari, în 2020

Decembrie 23 09:19 2019 by buzaumedia.ro

Casa Națională de Pensii Publice trebuie să asigure, în fiecare an, în baza Legii nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, organizarea şi administrarea sistemului de trimitere la tratament balnear a categoriilor de asiguraţi care beneficiază de această prestaţie în natură. Ministerul Muncii a publicat în dezbatere publică proiectul de hotărâre pentru acordarea acestor bilete pentru anul 2020, potrivit legestart.ro.

Acordarea prestaţiilor privind tratamentul balnear se face prin atribuirea de bilete de tratament, solicitanţilor îndreptăţiţi, în limita numărului de locuri asigurate în unităţi de tratament din proprietatea CNPP, precum şi a numărului de locuri contractate cu alte unităţi de profil şi în limita sumelor alocate pentru această prestaţie prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

În proiectul legii bugetului pe 2020, sunt prevăzute sume cu această destinaţie în valoare de 370.314 mii lei, adică vor fi asigurate cel mult 59.926 de bilete de tratament balnear, repartizate pe maximum 19 serii asigurate în unităţile de tratament balnear, proprietate a Casei Naţionale de Pensii Publice. Se poate asigura și o diferență de bilete, după stabilirea achizițiilor care se pot face în plus.

Art.3. – La numărul de bileteprevăzut la art. 2 se adaugă, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, numărul biletelor de tratament balnear contractat cu alți operatori economici interesați, număr care se va stabili după atribuirea contractelor, în funcție de preţurile ofertate pe bilet.

Potrivit prevederilor art.122 alin. (6) din Legea nr.263/2010, la încheierea contractelor se va ține seama de gradul de solicitare al stațiunii și de categoria de confort oferită, precum și de nivelul maxim al tarifelor, stabilit de către CNPP. Pentru biletele de tratament balnear, locurile contractate se vor repartiza pe maximum 19 serii de prezentare, cu o durata de 16 zile. Prețul biletului de tratament balnear va include tariful pentru 12 zile de tratament.

Art.4. – Numărul biletelor de tratament balnear care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi cu caracter reparatoriu se stabileşte prin aplicarea unei cote de maximum 15% din totalul numărului de bilete, rezultat în conformitate cu prevederile art. 2 şi art.3.

Art.5. – În anul 2020, persoana îndreptăţită, conform prevederilor art. 122 din Legea nr. 263/2010privind sistemul unitar de pensii publice, poate beneficia de un singur bilet de tratamentbalnear, acordat în condițiile prezentei hotărâri.

Art.6. – (1) Distribuirea biletelor de tratament balnear se face de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii.

(2) Decontarea costurilor biletelor de tratament balnear se face de către Casa Naţională de Pensii Publice, din fondurile aprobate prin Legeabugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, la capitolul „Asigurări si asistență socială“, titlul “Asistenţă socială”,articolul “Ajutoare sociale”, alineatul “Ajutoare sociale în natură”,către prestatorii de servicii, potrivit legii.


Sursa: buzaumedia.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%