CÂTE CAZURI NOI DE COVID-19 S-AU ÎNREGISTRAT ÎN ULTIMELE 24 DE ORE. Unde este cea mai mară rată de îmbolnăvire

Ianuarie 24 17:18 2021 by sansanews.ro

Pentru a doua zi consecutiv, numărul cazurilor noi de infecție cu coronavirus rămâne neschimbat. La fel ca sâmbătă, și duminică, 24 ianuarie, este raportat același număr de persoane diagnosticate cu COVID-19, respectiv 14.

Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în județul Buzău au fost confirmate 14 cazuri noi, fiind vorba despre persoane cu vârste între 35 ani și 88 de ani. 3 pacienți din cei 14 au fost diagnosticați cu infecție cu coronavirus în urma testelor efectuate în laboratoare private, scrie sansanews.ro.

Astfel, județul Buzău a ajuns la un total de 8854 persoane confirmate pozitiv COVID-19 de la începutul pandemiei. 8305 s-au vindecat, însă numărul deceselor a ajuns la 239.

Cea mai mare rată de îmbolnăvire se înregistrează la Săpoca, localitate în care, în ultimele 14 zile au fost confirmate 18 cazuri COVID-19. Jumătate dintre acestea provin însă din focarul declarat la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%