Au mai rămas trei zile. Decizie importantă pentru locuitorii orașelor Buzău și Rm. Sărat

Zi importantă, vineri 25 august, pentru locuitorii din orașele Buzău și Rm. Sărat, dar și pentru firmele care dețin curți asfaltate.
De la ora 11.00 este programată ședința ADI Buzău 2008 în care se va decide asupra solicitării vicepremierului Marcel Ciolacu.
Acesta a cerut în urmă cu două săptămâni eliminarea de urgență a plății taxei pe apa de ploaie pentru populație, dar și o reducere de 30% a facturilor pentru persoane juridice.
„Așa cum m-am zbătut ca Buzăul să primească fonduri pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare locală, îmi doresc acum ca oamenii din Buzău și Râmnicu Sărat să plătească facturi mai mici la întreținere, prin eliminarea costurilor legate de apa meteorică. De asemenea, este o măsură care va sprijini și va încuraja și consumatorii agenți economici pentru care solicit o reducere cu 30%. Mă aștept ca aceste lucruri să fie duse la îndeplinire cât mai repede de factorii responsabili. Cetățenii din Buzău și Râmnicu-Sărat au dreptul la apă mai ieftină și la servicii de calitate din partea autorităților locale”, a spus Marcel Ciolacu.
Șeful ADI Buzău, Emanoil Neagu, a rezonat la cererea lui Ciolacu și a convocat pentru vineri primarii din județ pentru ședința asociației.
„Am emoții. Te poți aștepta la orice. E un lucru important pentru cetățenii și firmele din oraș. Cu toții vom plăti mai puțin. E și o promisiune a mea din campania electorală că voi elimina taxa pe apa de ploaie. Sper ca până vineri la ședință și nici în timpul ședinței să nu se întâmple nimic. Semnalele sunt bune, văd că și Emanoil Neagu a achiesat la idee. În mod normal, doar eu și Sorin Cârjan, primarul din Rm. Sărat vom avea drept de vot. Nu și ceilalți primari pentru că la țară nu există rețea de preluare a apei de ploaie. Chiar dacă Sorin va vota împotrivă, deși nu cred, chiar și azi am vorbit cu el, propunerea tot va trece pentru că orașul Buzău are mai mulți locuitori”, a precizat primarul C-tin Toma.
Rămâne de văzut ce va face conducerea Companiei de Apă. Dacă va încerca cu disperare să blocheze propunerea sau o va accepta. Eliminarea totală a taxei pentru populație și o reducere de 30% pentru firme reprezintă o pierdere financiară considerabilă. Sunt estimări că 30% din încasările firmei de apă vin tocmai de aici. Aplicarea deciziei ar putea duce fie la micșorări salariale, fie chiar la concedieri.
„Dacă se aprobă vineri, săptămâna viitoare voi convoca în ședință de urgență Consiliul Local pentru a vota propunerea în Consiliul Local astfel încât din septembrie buzoienii să nu mai plătească această taxă aberantă”, a mai anunțat Toma.
Iată mai jos convocatorul Adunării Generale a ADI Buzău 2008 (click pe săgeată pentru a trece la pagina următoare).
Convocator-Adunarea-Generala-din-25.08.2017
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|