Aprobarea modelului de steag al județului Buzău, astăzi, în ședința Guvernului

Decembrie 6 08:16 2019 by buzaumedia.ro

Județul Buzău va avea, oficial, un steag. Modelul acestuia va fi supus aprobării în ședința de Guvern de astăzi.  

Aleșii județeni au aprobat în luna martie modelul de steag al județului Buzău. Proiectul a fost propus de vicepreședintele Adrian Petre si s-a aflat în dezbatere publică. Au fost disponibile trei modele de steag, iar în urma discuțiilor s-a optat pentru cea de-a treia variantă. Hotărârea Consiliului Județean privind aprobarea proiectului modelului de steag a fost transmisă, împreună cu un memoriu justificativ, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care a elaborat un proiect de hotărâre ce va fi supus aprobării Guvernului. După aprobare prin Hotărâre de Guvern, județul Buzău va arbora steagul propriu la sediul autorităţii județene, la intrarea principală, deasupra acesteia, şi numai împreună cu drapelul României şi drapelul Uniunii Europene.

Steagul propriu al județului Buzău poate fi folosit şi cu prilejul unor manifestări de interes județean, precum şi în cadrul acţiunilor protocolare sau festive.


Sursa: buzaumedia.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%