Efectele folosirii fără limită a telefoanelor și a tabletelor încă de la cele mai mici vârste se văd din ce în ce mai mult în dezvoltarea copiilor, iar acestea pot fi observate încă de la grădiniță. Larisa Geambașu, educatoarea care a obținut cea mai mare notă din Buzău la examenul de titularizare de anul acesta, a explicat la Focus News care sunt aceste probleme grave dar și cum ar putea fi ele combătute acasă, de părinți, scrie sansanews.ro.
Cea mai mare problemă este deficitul de atenție. Pe fondul folosirii excesive a dispozitivelor, unii copii au ajuns să nu poată rămâne atenți nici măcar 20 de minute, adică minimul cerut inclusiv în fișele de observație impuse de specialiștii din Educație, pe care trebuie să le completeze fiecare cadru didactic care are la clasă copii de grădiniță.
Mai grav este că acest fenomen a luat amploarea și pare că părinții nu conștientizează cât rău le fac celor mici atunci când îi lasă să folosească telefonul sau tableta fără control.
Tot din cauza lipsei de comunicare cu cei din jur și izolarea prin folosirea fără limită a dispozitivelor, unii copii au dificultăți în vorbire. Este un alt semnat de alarmă pe care îl subliniază Larisa Geambașu. Educatoarea din Mărăcineni spune că toate aceste probleme ar putea fi combătute dacă sunt observate la timp și mai ales dacă li se acordă atenția cuvenită. Cu alte cuvinte, dacă părinții vor începe prin a… citește articolul integral pe sansanews.ro.