24 Ore
(VIDEO) ,,Bătălia" Romașcanu vs. Neagu. Ciolacu declară că prima opțiune pentru candidatura la șefia Consiliului Județean este liderul PSD Buzău
,,Bătălia” internă pentru nominalizarea candidatului PSD Buzău pentru funcția de președinte al Consiliului Județean este pe ultima sută de metri, existând, pentru moment, o certitudine, dar și un indiciu important: pe de o parte, certitudinea că ,,lupta” se dă între actualul șef al CJ, Petre Emanoil Neagu, și senatorul Lucian Romașcanu, președinte al organizației județene a PSD, iar de cealaltă parte, indiciul dat de declarația publică a liderului PSD la nivel național, buzoianul Marcel Ciolacu, care a precizat că prima opțiune o are președintele filialei județene a social-democraților, scrie campusbuzau.ro.
Ieri, după ședința în cadrul căreia au fost stabiliți 95% dintre candidații PSD la funcțiile de președinți de consilii județene și de primări ai municipiilor reședințe de județ, Ciolacu a fost întrebat, într-o conferință de presă, despre situația de la Buzău. Președintele social-democraților a declarat că, prin prisma cutumei de partid, primul care poate ,,ridica pretenții” la o candidatură pentru postul de șef de consiliu județean este liderul organizației județene, în cazul de față Lucian Romașcanu.
Când a fost adusă în discuție o eventuală nominalizare a actualului președinte de C.J., Ciolacu a precizat că, luni, va avea o ultimă întâlnire cu Petre Emanoil Neagu și cu Lucian Romașcanu, alături de Paul Stănescu, secretarul general al PSD, discuție… citește articolul integral pe campusbuzau.ro.

Sport2025-12-06LIGA4 Buzău | Rezultatele etapei a XV-a pauză/final

24 Ore2025-12-06Dr. Emilia Frone: Excelență și grijă în oftalmologie la Optimed Buzău

24 Ore2025-12-06Oameni aproape de oameni - Compania de Apă Buzău intervine în criza apei din Prahova

24 Ore2025-12-06MUNICIPIUL BUZĂU: Doar o singură farmacie deschisă NON-STOP

24 Ore2025-12-06Bencomp lansează ușa din WPC cu design modern și durabilitate

24 Ore2025-12-06Bistro Junior: Destinația perfectă pentru Revelion 2026 – Mâncare bună și atmosferă festivă

24 Ore2025-12-06Clinica Angi San își extinde echipa: Dr. Nicolae Mihai, noul specialist în chirurgie plastică și estetică din Buzău

24 Ore2025-12-07UPDATE: Echipa distribuitorului de gaze a ajuns la fața locului și a procedat la obturarea conductei avariate








