Știrea inițială: Trafic dirijat în municipiul Buzău, la intersecția bulevardelor Unirii și Nicolae Bălcescu,accident rutier. Din primele date se pare că un autovehicul a surprins și a accidentat un pieton.
Din primele date de la fața locului a reieșit că autoturismul condus pe direcția Vrancea către Prahova, de către un șofer buzoian, în vârstă de 71 de ani, a surprins și accidentat o femeie
pieton,care s-ar fi angajat în traversarea drumului în zona marcajului pietonal.
Pietonul, o femeie de 54 de ani, din municipiul Buzău, a fost preluată de ambulanță și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.