Conectează-te cu noi

Sport

SLOBOZIA, ”ESCALĂ” CĂTRE ”FINAL 4”

Avatar photo

Publicat

pe

Prima etapă a Cupei României “Râureni” la handbal feminin nu a adus surprize. Cotate ca favorite, echipele din Liga Florilor și-au respectat statutul și blazonul și au trecut in corpore mai departe, unele chiar en-fanfare. Cea care era să o ”comită” și să producă fanilor săi o surpriză

neplăcută a fost tocmai SCM Rm. Vâlcea, una dintre favorite, oltencele reușind să se impună la limită în deplasarea de la Deva. Per total, rezultate scontate, din sfera normalului, iar prezența echipelor de eșalon superior în ”optimi” face competiția cu atât mai atractivă, mai echilibrată și mai demnă de urmărit, scrie arenabuzoiana.ro.

Revenind la SCM Gloria Buzău, sorții au hărăzit echipei antrenate de Daniel Anca, absent și la acest joc din motive medicale, o deplasare de 100 de kilometri, la Slobozia. Echipă de eșalon inferior, fetele antrenate de buzoianul Gheorghe Covaciu au evoluat curajos, dar diferența de valoare și-a spus în cele din urmă cuvântul, și buzoiencele au trecut fără emoții mai departe.

Bielorusa Ilyina a deschis scorul și a marcat și al doilea gol al Gloriei, în vreme ce Striukova a perforat și ea poarta adversă de două ori.

Se merge cap la cap, iar minutul 11 indică egalitate la 5, după goluri semnate de Pal și Iuganu pentru vizitatoare, respectiv Striukova și Gheorghe pentru gazde. Urmează aproape 7 minute de ”secetă” pentru CS Unirea Slobozia, în vreme ce la poarta gazdelor golurile curg pe bandă rulantă – Pal, Bucur, Nicolae, Iliyna și Coman duc scorul la 5-10, în vreme ce Maria Ion întrerupe seria nefastă pentru amfitrioane cu o reușită. Bucur, Bazevic și Iuganu reușesc din nou să puncteze consecutiv,  iar Ștefania și Mara Gheorghe, dar și Mădălina Topor (fosta jucătoare a Buzăului, pe atunci cu numele Predoi)  țin echipa gazdă cât de cât în joc, cu câte un gol spectaculos.

Pe final de repriză iese la rampă și Marija Petrovic, pivotul sârb al Gloriei marcând două goluri, al doilea fiind și ultimul gol din prima parte. La pauză, avantaj consistent al Buzăului, scor 11-17!

Partea secundă începe tot cu Gloria în prim-plan, mai précis cu reușitele consecutive semnate de Blazevic, Petrovic,Iliyna, Coman și Nicolae, dar și cu câteva parade de mare efect ale Anei-Maria Măzăreanu, portar venit de la Măgura Cisnădie la începutul sezonului, și care a cochetat și cu echipa națională. Golul Andreei Coman din minutul 35 duce pentru prima dată ecartul la zece lungimi (11-21), clarificând în mare măsură lucrurile.

Se marchează consecutiv, de ambele părți, iar minutul 45 arată pe tabelă Slobozia 14-Buzău 30, după un gol reușit de Valentina Blazevic. Pe final de joc oaspetele ridică piciorul de pe accelerație, permițând ialomițencelor să se mai apropie pe tabelă.

Ultimul gol al jocului este reușit de Natalia Striukova din aruncare de la 7 metri , după ce anterior frumoasa Yaroslava Burlachenko reușise un gol și câteva pase decisive de mare efect. La final, tabela indică 24-38, un rezultate care face inutile alte comentarii.

Suporterii, din nou alături de Gloria!

Distanța relativ scurtă dintre cele două orașe au făcut ca SCM Gloria Buzău să aibă parte de o susținere consistentă în micuța sală de sport din Slobozia, care poartă numele regretatei Andreea Nica. Suporterii  mai vechi, care însoțesc peste tot echipa de peste un deceniu, fie în prima sau a doua ligă, au venit cu trei autoturisme, în vreme ce alte două mașini au fost ocupate de membrii Peluzei Crâng. Buzoienii și-au adus aportul la atmosfera frumoasă din tribune, scandând, cântând și încurajând permanent fetele, care la final le-au mulțumit pentru susținere.

CSM UNIREA SLOBOZIA- SCM GLORIA BUZĂU 24-38 (11-17)

Au arbitrat Mihai Ciutacu și Ionuț Stamatoiu

CSM SLOBOZIA: Raluca Săndulache (5 parade, 12 % procentaj), Mădălina Topor (1gol), Ștefania Gheorghe (5 goluri), Mara Gheorghe (5 goluri), Cristina Roșu (2 goluri), Natalia Striukova (6 goluri), Naomi Vasile (2 goluri), Valy Neagu (1 gol), Valentina Soreanu, Steliana Polismac, Maria Ion (1 gol), Paula Damian (1 gol)

Total aruncări: 24/40 (procentaj 60 %)

Antrenor: Gheorghe Covaciu

SCM GLORIA BUZĂU:Ana-Maria Măzăreanu (12 parade,  33 % procentaj), Yaroslava Buirlachenko (1 gol), Valentina Blazevic (5 goluri), Nikolett Papp (2 goluri), Fanta Keita (1 gol), Oana Andrei (1 gol), Daria Bucur (2 goluri), Dziyana Iliyna (4 goluri), Oana Sîrb, Andreea Coman (2 goluri), Tamara Pal (5 goluri), Ana Maria Iuganu (3 goluri), Andra Moroianu (2 goluri), Marija Petrovic (4 goluri), Raluca Nicolae (5 goluri)

Total aruncări: 38/47 (procentaj 81 %)

Antrenor: Daniel Anca / Antrenor secund: Radu Moldovan

”Optimile”, la jumătatea lui Februarie

Echipele de top din liga Florilor, cele angrenate în cupee europene, nu au uat parte la această fază a Cupei. Vor intra însă din turul următor, cel al ”optimilor” de finală, alături de grupările care s-au calificat. Rezultatele înregistrate în weekend-ul trtecut au fost următoarele:

CSM ROMAN – HC ZALĂU 20-25 (7-12)

CS LIVIU REBREANU TURDA – MĂGURA CISNĂDIE 25-35 (14-20)

CSU UVT TIMIȘOARA – SCM UNIVERSITATEA CRAIOVA 17-31 (11-14)

CSM FĂGĂRAȘ – MINAUR BAIA MARE 16-37 (7-19)

UNIREA DOBROEȘTI – CSU ȘTIINȚA BUCUREȘTI 23-33 (10-13)

ACTIV PRAHOVA PLOIEȘTI – DACIA MIOVENI 20-28 (8-17)

CSM DEVA – SCM RÂMNICU VÂLCEA 32-33 (16-16)

U CLUJ-NAPOCA – CSM CORONA BRAȘOV 28-37 (15-22)

CSM IAȘI – CSM SLATINA 28-34 (14-18)

CSM UNIREA SLOBOZIA – SCM GLORIA BUZĂU 24-38 (11-17)

CSM BACĂU– SPARTAC BUCUREȘTI 36-23 (19-9)

Echipele scrise accentuat s-au calificat în faza superioară, programată a se disputa în perioada 17 februarie. În prealabil, se va efectua o tragere la sorți.

 

(Articol: Florian NECULAI)

Citește articolul integral pe arenabuzoiana.ro

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL


Dacă ești pasionat de sport, te așteptăm să te înscrii în grupul de WhatsApp SPORTUL BUZOIAN (click aici pentru a te înscrie). Suntem singura publicație din Buzău care afișăm rezultatele în timp real din fotbalul județean. Dacă dorești să vezi partidele trasmise în direct, ABONEAZĂ-TE la canalul nostru de YOUTUBE. Vă stăm la dispoziție și pe e-mail la adresa contact@buzau.net

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - ACS Viitorul Şuţeşti

08-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - CSM Râmnicu Sărat

08-05-2024
15:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC Metalul Buză - ACS Unirea Braniştea

08-05-2024
19:00
Fotbal, LIGA2

Gloria Buzău - AFC Unirea 04 Slobozia

07-05-2024
11:00
Fotbal, LIGA2

AFK Csikszereda Miercurea Ciuc - Gloria Buzău

11-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Montana Patarlagele - Vointa Lanurile

11-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Stiinta Cernatesti - CS Stiinta Cernatesti

11-05-2024

18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

ACS Voinţa Limpeziş - ACS Viitorul Şuţeşti

08-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila - CSM Râmnicu Sărat

08-05-2024
15:00
Fotbal, LIGA3, seria a II-a

AFC Metalul Buză - ACS Unirea Braniştea

08-05-2024
19:00
Fotbal, LIGA2

Gloria Buzău - AFC Unirea 04 Slobozia

07-05-2024
11:00
Fotbal, LIGA2

AFK Csikszereda Miercurea Ciuc - Gloria Buzău

11-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

ACS Montana Patarlagele - Vointa Lanurile

11-05-2024
18:00
Fotbal, LIGA4, Play-off

CS Stiinta Cernatesti - CS Stiinta Cernatesti

11-05-2024


Trending