Cultural/Educație
PNRAS: Transformarea școlii gimnaziale din Merei, în spații de învățare inovatoare
Școala Gimnazială Comuna Merei este Beneficiarul proiectului cu TITLUL – RĂSPUNDE PREZENT!, cod F-PNRAS-1-2022-0271, proiect finanțat prin Schema de Granturi Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar, în cadrul Componentei C15 – Educație a Planului Național de Redresare şi Reziliență (PNRR). aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 3240/23.09.2022.
Prin PNRAS, școala poate deveni un loc unde fiecare lecție este o călătorie spre cunoaștere, iar fiecare zâmbet reflectă succesul unei comunități școlare unite.
Laptopurile, cele 12 display-uri interactive de ultima generație și imprimantele multifuncționale au modernizat spațiul de învățare din Școlile Gimnaziale din comuna Merei, Buzău, educația fiind acum mai dinamică, deschizând noi orizonturi pentru dezvoltarea competențelor.
Prin intermediul PNRAS, elevii au beneficiat de ore remediale concentrate pe limba română și matematică, precum și de excursii tematice, tabără la mare, aceste activități ghidându-i spre succesul școlar. De asemenea, cadrele didactice au avut acces la cursuri de formare, susținând astfel o educație creativă și adaptabilă.
Școala a realizat două noi biblioteci școlare și 3 colturi de lectură, inițiativă care nu doar încurajează conexiunea cu cititul, ci oferă și oportunități neprețuite de învățare în timpul liber sau în pauze, care stimulează curiozitatea și creativitatea elevilor. De asemenea au fost achiziționate tricouri pentru uniforma școlară, bănci și mese exterioare pentru curțile școlilor, premii pentru concursurile și festivalurile la care au participat elevii școlii.
Toate aceste eforturi converg spre o comunitate școlară unită și motivată, unde fiecare elev are șansa de a-și atinge potențialul și de a deveni un membru valoros al societății.
Manager de proiect Ionascu Laurențiu
Membri echipei de proiect Gramer Elena, Ignatescu Alina și Maxim Nicoleta

24 Ore2025-12-07ACUM: O conductă de gaze a luat foc | Peste 200 de persoane evacuate

Sport2025-12-06LIGA4 Buzău | Rezultatele etapei a XV-a pauză/final

24 Ore2025-12-06Dr. Emilia Frone: Excelență și grijă în oftalmologie la Optimed Buzău

24 Ore2025-12-06Oameni aproape de oameni - Compania de Apă Buzău intervine în criza apei din Prahova

24 Ore2025-12-06MUNICIPIUL BUZĂU: Doar o singură farmacie deschisă NON-STOP

24 Ore2025-12-06De la Viperești la Academia Română | Destinul profesorului Ștefan Bârsănescu

24 Ore2025-12-06Bencomp lansează ușa din WPC cu design modern și durabilitate

24 Ore2025-12-06Clinica Angi San își extinde echipa: Dr. Nicolae Mihai, noul specialist în chirurgie plastică și estetică din Buzău








