Sănătate
Medic buzoian, nominalizat la Gala „Medic pentru România”

Pe data de 27 martie a avut loc la Ateneul Român, un eveniment de excepție intitulat Gala “Medic pentru România”, ediția a III-a care a strîns peste 500 de personalități de prestigiu: Dl. Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila Ministrul Sănătății, Dl. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, Dl. Prof. Univ. Dr. Daniel Coriu Președintele Colegiului Medicilor din România, Dl. Prof. Univ. Dr. Dorel Săndesc, președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, Dl. Prof. Univ. Dr. Octavian Ioan Buda, Prof. Istoria Medicinei și Psihiatru, Dna. Carmen Orban, Consilier pe Probleme de Sănătate în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Dr. Porumb Dragoș, Președintele Colegiului Medicilor Buzău, precum și profesori universitari și doctori de renume, scrie expresulbuzoian.ro.
Evenimentul a fost prezentat de d-na Melania Medeleanu, iar cuvântul de deschidere l-a avut dl. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, urmat de președintele Academiei Române, care a ținut o pledoarie pentru medicii prezenți la eveniment, subliniind faptul că anul acesta se împlinesc 106 ani de la marele eveniment al Unirii Basarabiei cu România. Acest eveniment are o semnificație deosebită prin faptul că s-a făcut referire la Alexandru Marghiloman, personalitate marcantă a vieții românești.
Colegiul Medicilor din România a acordat distincții unor membri ai Colegiului Medicilor din România, pentru a recunoaște și a recompensa activitatea deosebită a… citește articolul integral pe expresulbuzoian.ro.
- 24 Ore2025-03-16
ACUM: Cristian Popescu Piedone, în control la Buzău
- 24 Ore2025-03-16
Cristian Popescu Piedone închide un fast-food la Buzău după controale ANPC
- Sport2025-03-16
Mărăcineanu Marius Laurențiu, o viață dedicată fotbalului
- 24 Ore2025-03-16
ANM: Precipitații mixte, cantități de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată, brumă și îngheț la sol
- Sport2025-03-16
AJF BUZĂU: Rezultate, clasamente LIGA4, play-off și play-out
- 24 Ore2025-03-16
Finanțare europeană record pentru Buzău: 100 de milioane de euro pentru reabilitarea a 30 de blocuri
- 24 Ore2025-03-16
128 de ani de la nașterea Margaretei Sterian | Un liceu din Buzău îi poartă numele
- Cultural/Educație2025-03-16
Happy Kids în Piața Dacia pentru a marca "Ora Pământului" la Buzău