Conectează-te cu noi

Sport

Greșelile, bată-le vina! Neagoe arată cu degetul către erorile elevilor săi

Avatar photo

Publicat

pe

Imediat după înfrângerea cu Petrolul,  Eugen Neagoe a tras primele concluzii ale unui meci pierdut prea ușor de echipa din Crâng. Din nou, greșelile personaele au decis soarta partidei, în opinia antrenorului oltean. Este, de fapt, al treilea eșec consecutiv al Gloriei  cauzat de ghinion, dar și de erori personale cât roata carului. De data aceasta, Canadija a fost arătat ceu degetul, după o pasă neglijentă, în urma căreia oaspeții au deschis scorul. Este posibil ca în meciurile viitoare croatul să nu mai intre în vederile tehnicianului, scrie campusbuzau.ro.

Neagoe a fost cu atât mai dezamăgit cu cât Petrolul nu și-a creat multe oportunități de a înscrie. Din păcate, a concluzionat antrenorul oltean, buzoienii sunt predispuși în a persista în niște greșeli mai degrabă copilărești

Pe de altă parte, nici Gloria nu a strălucit în atac. Deși statistic a dominat, Buzăul și-a creat mari ocazii, intrând într-un joc care i-a convenit de minune adversarului. Lipsa de eficienta a compartimentului ofensiv se acutizează, Gloria nereușind să înscrie în ultimele trei partide.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL


Dacă ești pasionat de sport, te așteptăm să te înscrii în grupul de WhatsApp SPORTUL BUZOIAN (click aici pentru a te înscrie). Suntem singura publicație din Buzău care afișăm rezultatele în timp real din fotbalul județean. Dacă dorești să vezi partidele trasmise în direct, ABONEAZĂ-TE la canalul nostru de YOUTUBE. Vă stăm la dispoziție și pe e-mail la adresa contact@buzau.net

18:00
Fotbal, SUPERLIGA

Gloria Buzău - AFC Unirea 04 Slobozia

10-05-2025 , Scor: 0-3
00:00
Fotbal, SUPERLIGA

AFC UTA Arad - Gloria Buzău

17-05-2025 , Scor: 0-0
18:00
Fotbal, LIGA3

CSM Adjud 1946 - CSM Râmnicu Sărat

16-05-2025 , Scor: 5-1
18:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC Viitorul Onești

24-05-2025 , Scor: 1-4
12:00
Fotbal, LIGA4

CS Carpati Nehoiu - ACS Montana Patarlagele

10-05-2025 , Scor: 4-0
12:00
Fotbal, LIGA4

FC Petrolul Berca - CS Carpati Nehoiu

17-05-2025 , Scor: 0-5
12:00
Fotbal, LIGA4

CS Carpati Nehoiu - ACS Gloria Vadu Pasii

24-05-2025 , Scor: 1-0

18:00
Fotbal, SUPERLIGA

Gloria Buzău - AFC Unirea 04 Slobozia

10-05-2025 , Scor: 0-3
00:00
Fotbal, SUPERLIGA

AFC UTA Arad - Gloria Buzău

17-05-2025 , Scor: 0-0
18:00
Fotbal, LIGA3

CSM Adjud 1946 - CSM Râmnicu Sărat

16-05-2025 , Scor: 5-1
18:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC Viitorul Onești

24-05-2025 , Scor: 1-4
12:00
Fotbal, LIGA4

CS Carpati Nehoiu - ACS Montana Patarlagele

10-05-2025 , Scor: 4-0
12:00
Fotbal, LIGA4

FC Petrolul Berca - CS Carpati Nehoiu

17-05-2025 , Scor: 0-5
12:00
Fotbal, LIGA4

CS Carpati Nehoiu - ACS Gloria Vadu Pasii

24-05-2025 , Scor: 1-0


Trending