Sport
Frumos pentru poze, „nasol” pentru fotbal. Gloria pierde bătălia albă cu F.C.S.B

Un meci pe care fanii Gloriei nu-l vor uita prea curând. Nu neapărat datorită fotbalului prestat de favoriți sau a rezultatului, cât mai degrabă pentru condițiile hibernale în care s-a jucat partida. În ciuda eforturilor organizatorilor de a înlătura zăpada de pe suprafața de joc, un strat consistent rămăsese prezent la nivelul gazonului, condiții în care meciul putea fi amânat. A fost o adevărată mobilizare de forțe la Buzău, oamenii folosind orice au avut în dotare, de la dispersoare la bănci legate de mașinuțe sau mături, scrie campusbuzau.ro.
Cu un lot decimat de accidentări și cu destule improvizații în primul unsprezece, Buzăul a rezistat în prima repriză, mitan în care FCSB n-a reușit să pună presiune, având o singură ocazie notabilă, la șutul lui Ștefănescu parat în doi timpi de Lazar. Gloria s-a apărat aglomerat, a blocat zona centrală și putea da lovitura chiar la ultima fază a primei reprize: centrare „parșivă” marca Budescu, balonul trece de fundașii bucureșteni, ajunge la colțul lung, dar Dobrosavlevici ratează inexplicabil întâlnirea cu mingea. Scor înghețat după primele 45 de minute.
La reluare, s-a văzut rapid diferența de resurse umane. Charalambous i-a aruncat în luptă pe Bîrligea, Miculescu și Tănase, piese protejate inițial, în vederea returului cu PAOK. Rapid, FCSB a început să lege mult mai ușor jocul între linii, punând constant în pericol poarta apărată de Lazar. Dobrosavlevici a scos de pe… citește articolul integral pe campusbuzau.ro.
Dacă ești pasionat de sport, te așteptăm să te înscrii în grupul de WhatsApp SPORTUL BUZOIAN (click aici pentru a te înscrie). Suntem singura publicație din Buzău care afișăm rezultatele în timp real din fotbalul județean. Dacă dorești să vezi partidele trasmise în direct, ABONEAZĂ-TE la canalul nostru de YOUTUBE. Vă stăm la dispoziție și pe e-mail la adresa contact@buzau.net
17:00 | Fotbal, SUPERLIGA Gloria Buzău - AFC UTA Arad03-03-2025 , Scor: 1-1 |
00:00 | Fotbal, SUPERLIGA FC CFR 1907 Cluj SA - Gloria Buzău08-03-2025 |
13:30 | Fotbal, LIGA2 ACS Campionii Fotbal Club Argeş - AFC Metalul Buzău01-03-2025 , Scor: 0-0 |
11:00 | Fotbal, LIGA2 FCU 1948 Craiova Fotbal Club SA - AFC Metalul Buzău08-03-2025 |
11:00 | Fotbal, LIGA2 AFC Metalul Buzău - Asociația Club Sportiv Muncitoresc Reşiţa15-03-2025 |
15:00 | Fotbal, LIGA3 ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat01-03-2025 |
15:00 | Fotbal, LIGA3 CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc07-03-2025 |
- 24 Ore2025-03-16
ACUM: Cristian Popescu Piedone, în control la Buzău
- 24 Ore2025-03-16
Cristian Popescu Piedone închide un fast-food la Buzău după controale ANPC
- Sport2025-03-16
Mărăcineanu Marius Laurențiu, o viață dedicată fotbalului
- 24 Ore2025-03-16
ANM: Precipitații mixte, cantități de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată, brumă și îngheț la sol
- Sport2025-03-16
AJF BUZĂU: Rezultate, clasamente LIGA4, play-off și play-out
- 24 Ore2025-03-16
Finanțare europeană record pentru Buzău: 100 de milioane de euro pentru reabilitarea a 30 de blocuri
- 24 Ore2025-03-17
Spitalului Municipal Rm. Sãrat angajează: muncitor necalificat ( studii: scoalã generalã ) și maseur
- Cultural/Educație2025-03-16
Happy Kids în Piața Dacia pentru a marca "Ora Pământului" la Buzău