Conectează-te cu noi

24 Ore

După caniculă, vin furtunile și grindina | Cum va fi vremea săptămâna viitoare

Avatar photo

Publicat

pe

Așadar, după caniculă, vin furtunile și grindina, iar săptămâna viitoare vremea se va schimba din nou, cu temperaturi ușor mai scăzute, dar cu posibilitatea de a fi afectați de fenomene meteo extreme. Este important să fim pregătiți și să respectăm recomandările autorităților pentru a ne proteja de eventualele pericole.

„Săptămâna viitoare se mai diminuează acest val, temperaturile mai scad, aici, spre sud, să mai fie valori ușor peste 34-35 de grade, în restul teritoriului să fie mai bine din punct de vedere termic, dar când se schimbă un val de aer cald cu unul cu câteva grade mai mic se întâmplă să avem instabilitate atmosferică accentuată”, transmis Elena Mateescu, directorul ANM, la Digi 24.

„Prin urmare, scăpăm încet-încet de temperaturile acestea ridicate, însă va fi o perioadă în care, la un moment dat, fiecare regiune va experimenta din nou fenomene specifice instabilității atmosferice accentuate, adică pot fii vijelii, grindină de dimensiune medie, poate chiar mare, ploi torențiale și acumulări mai mari de apă”, a continuat Elena Mateescu.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

21:30
Fotbal, SUPERLIGA

ACS Petrolul 52 - Gloria Buzău

15-07-2024 , Scor: 1-1
18:30
Fotbal, SUPERLIGA

Gloria Buzău - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

22-07-2024
-
Fotbal, SUPERLIGA

ACSM Politehnica Iaşi - Gloria Buzău

27-07-2024
18:00
Fotbal, BARAJ PROMOVARE LIGA3

CSM Adjud (Vrancea) - Voința Lanurile (Buzău)

16-06-2024 , Scor: 2-1
18:00
Fotbal, BARAJ PROMOVARE LIGA3

Voința Lanurile (Buzău) - CSM Adjud (Vrancea)

23-06-2024 , Scor: 1-1
,

,



Trending