24 Ore
Buzău în atenția presei internaționale: Descoperirea unui chihlimbar unic de 3,5 kg de peste un milion de euro a capturat atenția mass-mediei internaționale
Povestea unei bucăți de chihlimbar din Colți, Buzău, care a servit timp de zeci de ani drept opritor de ușă, a capturat atenția mass-mediei internaționale. Pepita, cântărind 3,5 kilograme și evaluată la peste un milion de euro, a surprins o lume întreagă după ce a fost identificată drept cea mai mare de acest fel.
Ziarul New York Times, alături de The Guardian și El Pais, sunt doar câteva dintre marile publicații care au relatat despre această descoperire remarcabilă. Impactul știrii a fost atât de vast încât a adus un val de curiozități și vizite din partea presei internaționale, transformând astfel județul Buzău într-un punct de interes global.
În prezent, această pepită rară de chihlimbar este expusă la Muzeul Județean Buzău, unde reprezentanții instituției se așteaptă la o creștere a numărului de vizitatori, datorită fascinației pe care o provoacă.
Până la această descoperire, recordul era deținut de o bucată de 2 kilograme, descoperită în albia unui râu, tot în localitatea Colți. De altfel, acolo funcționează singurul Muzeul al chihlimbarului din Europa, unde sunt expuse pepite de mărimi și nuanțe diferite.