Un apel umanitar a fost lansat de buzoieni pe rețelele de socializare, zilele acestea. O familie din Clondiru, care a rămas pe drumuri în urma unui incendiu violent, are nevoie de ajutor, scrie sansanews.ro.
Două fetițe de 2 ani, respectiv 8 ani au nevoie de haine și alimente, la fel ca și cei patru adulți care compun familia afectată de incendiu. În locuință trăiau șase suflete, care acum, în prag de iarnă, privesc neputincioase la dezastrul provocat de foc.
Casa în care locuiau a fost mistuită de flăcări, iar acum trebuie reconstruită aproape de la zero. E nevoie de materiale de construcții, dar și de bani pentru ca familia să aibă din nou un acoperiș deasupra capului.
„Stiu ca nu are legatura cu grupul dar poate reusim sa ajutam.Apel umanitar pentru o familie din Comuna Ulmeni sat Clondiru Județ Buzău .Familia Zota au nevoie de noi, după ce un incendiu le-a mistuit locuința în care trăiau .Pe 16 octombrie casa lor a fost cuprinsa de flăcări. Sunt patru adulți în familie si doua fetițe de 2 și respectiv 8 anisoriToată familia e în afara oricărui pericol însă au nevoie de ajutorul nostru. Fac un apel către toți cei care vor și pot să ajute această familie greu încercată! Haideți să ne mobilizam dacă puteți ajuta cu materiale de constructii, bani ma puteti contacta sa va pun în legătură cu aceasta familie”, a postat o buzoiancă pe rețelele de socializare.
Oricine dorește să ajute cu bani sau bunuri poate… citește articolul integral pe sansanews.ro.