VIDEO | Telverde pentru buzoienii care vor să reclame încălcări ale măsurilor impuse de starea de urgență

Comitetul pentru Situații de Urgență al municipiului Buzău, întrunit marți, a aprobat în unanimitate o serie de noi măsuri menite să prevină infecțiile cu coronavirus, a anunțat președintele acestei structuri, primarul Constantin Toma, prin intermediul unei înregistrări video pe care a postat-o pe pagina sa oficială de Facebook.
Astfel, s-a dispus dezinfectarea tuturor străzilor și trotuarelor aglomerate din municipiu, a stațiilor de autobuz, precum și a spațiilor închise sau deschise care se pot aglomera, indiferent de forma de proprietate a acestora: ,,Am mai propus Comitetului câteva măsuri care au fost aprobate în unanimitate. Este vorba despre curățarea tuturor străzilor și trotuarelor aglomerate din municipiu, precum și a tuturor stațiilor de autobuz o dată pe săptămână, cu substanțe biocide, pe bază de clor sau alcool, inclusiv pentru avea impact asupra percepției noastre că lucrurile merg în direcția cea bună, în sensul că luăm orice măsură astfel încât să întărim prevenția împotriva coronavirusului. În același timp, am mai luat o măsură importantă, respectiv aceea de a impune tuturor proprietarilor de spații închise și deschise, publice sau unde vin foarte mulți oameni, să se facă dezinfecție – acest lucru îl hotărâsem deja -, dar să se facă și dovada obiectivă că s-a întâmplat acest lucru. În aceste spații unde s-a făcut dezinfecție se vor afișa la loc vizibil, de preferat la un avizier, informații cu privire la data și ora când a avut loc dezinfecția, denumirea operatorului economic care a efectuat dezinfecția, numele și prenumele persoanei care a efectuat dezinfecția”, a spus Toma.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|