VIDEO: Gândiţi-vă de două ori dacă parcaţi în zona aceasta | Mașina poate fi ridicată

Mare atenţie, unde vă parcaţi maşinile! Astăzi au fost amandati mai multi soferi care au oprit fie sa isi cumpere covrigi, fie sa isi scoata bani de la bancomat.
Este vorba despre strada Colonel I. Buzoianu la ieșirea spre gară, unde foarte mulți șoferi nu înteleg că strada respectivă este cu un singur sens de mers. Șoferii sunt asfel obligați să depăsească pe linia continuă și chiar pe trecerea de pietoni din cauza șoferilor indisciplinati. Astăzi în mai puțin de 30 de minute opt șoferi au fost sanctionați contraventional cu pucte amenda și puncte de penalizare de către Poliția Locală.
Măsura privind ridicarea autovehiculelor staționate neregulamentar se poate dispune în conformitate cu prevederile H.G nr. 965/2016 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 si H.C.L nr. 188 din 30 iunie 2017.
Măsura ridicării autovehiculelor se aplică pentru oprirea și staționarea autovehiculelor în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, în intersecţii, inclusiv cele cu circulaţie în sens giratoriu, precum şi în zona de preselecţie unde sunt aplicate marcaje continue, pe treceri de pietoni, în zone rezidențiale sau pietonale, pe trotuare și piste de biciclete.
Vor mai fi ridicate mașinile care opresc și staționează pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de 6 metri, în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice, în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse, precum şi în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorii celorlalte vehicule care circulă în acelaşi sens ar fi obligaţi, din această cauza, să treacă peste acest marcaj și în locul în care se împiedică vizibilitatea asupra unui indicator sau semnal luminos.
Redobândirea mașinii care a făcut obiectul unei asemenea măsuri obligă proprietarul la un cost de minimum 300 de lei. Asta, deoarece tarifele pentru ridicare/transport/depozitare, conform H.C.L. 188/2017 sunt în valoare de 600 lei (ridicare= 300 lei, transport= 200 lei, depozitare= 100 lei/zi). Proprietarul care se prezintă la autovehicul înainte de a se efectua transportul şi depozitarea va achita doar suma de 300 lei, reprezentând deplasarea pentru ridicare.
Autovehicululele ridicate prin dispoziția agentului constatator, respectiv un polițist local sau polițist rutier, vor fi transportate și depozitate la sediul S.C. Urbis Serv, de pe Bulevardul N. Bălcescu nr. 56. Poliția locală a municipiului Buzău anunță că sancţiunea pentru staţionare, conform O.U.G. 195/2002, rep., art. 108/1/b/7, este de 4-5 puncte de amendă şi 3 puncte penalizare la permisul de conducere, jumătate din minimul amenzii în valoare de 290 lei în 48 de ore, conform O.G. nr. 2/2001, rep..
Marian Sorin Enache
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|