Un șef de la Urgențe vorbește despre hibele din sistem: „Uneori nu mai sunt medic, ci telefonist!”

Octombrie 27 13:04 2017 by reporterbuzoian

Aproape că nu e român care să nu fi auzit despre problemele sistemului sanitar de la noi. Spitale subfinanțate, lipsa prevenției și a medicamentelor sau atitudinea unor cadre medicale sunt doar câteva dintre hibele unui sistem care ar trebui considerat unul de siguranță națională.

Prezentarea realității din spitale de către un cadru medical poate fi considerat, așadar, un act de curaj. Medicul Adrian Zoican, șeful Unității de Primiri Urgențe din Buzău, are însă tăria de a vorbi despre lipsurile cu care se confruntă în exercitarea profesiei. Și nu se sfiește să afirme că, uneori, diferitele conjuncturi îl fac să acorde o mai mare atenție vorbitului la telefon decât îngrijirii pacientului:

„Da, pot să vă spun că uneori, nu mai sunt medic, ci telefonist! Se întâmplă să stau cu orele în telefon pentru a încerca să salvez viața cuiva. O dată am stat chiar cinci ore în continuu la telefon încercând să găsesc un loc liber într-un spital din București la terapie intensivă. Și nu e neapărat rea-voință a medicilor din spitalele din București. Uneori, pur și simplu nu mai au nici ei niciun loc liber.”, a declarat medicul Adrian Zoican pentru site-ul buzoienii.ro.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%