Podul de la Vadu Paşii, finalizat mai repede. Previziuni optimiste date de constructor

Octombrie 27 08:43 2017 by buzau.net

Lucrările de reabilitare la podul de la Vadu Paşii au început deja şi au ca termen de finalizare luna septembrie a anului 2019. Veştile sunt, însă, bune.  Constructorul a avansat ideea că podul ar putea fi redat în folosinţă cu câteva luni mai devreme.

Abia au început lucrările de reabilitare la podul de la Vadu Paşii că vine încă o veste bună pentru locuitorii comunei de pe malul nordic al Buzăului. Tăierea panglicii, în opinia constructorului, ar putea fi mai curând decât se preconizează în contract. Termenul de execuţie al lucrărilor este de 24 de luni, însă constructorul a declarat că podul va fi terminat mai repede. Suma totală a lucrărilor se cifrează la 26 milioane lei iar autorităţile au dat, la rându-le, asigurări că există fonduri şi că executantul nu va fi nevoit să închidă şantierul.

Pentru reabilitarea obiectivului de peste Buzău se va lucra şi iarna. Se vor reface elementele metalice ale podului şi parapeţii aferenţi pasajului pietonal. Deocamdată, cât vremea o va mai permite, şantierul va fi deschis la podul de la Vadu Paşii

Podul de la Vadu Paşii a fost închis traficului auto din 2005. Timp de 12 ani au fost avansate tot felul de soluţii, însă niciuna nu s-a dovedit a fi viabilă. În răstimp, navetiştii din comunele de peste malul Buzăului au fost nevoiţi să facă un ocol de peste 10 kilometri şi să intre în oraş pe DN2 E85.

Sursa: campusbuzau.ro (Andrei Solomon)




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%