Un autocar plecat din Buzău cu 40 de pasageri la bord a ars pe DN2-E85 • Opinia Buzău

Un autocar plecat din Buzău spre București, în care se aflau 40 de persoane, a luat foc duminică noapte, în jurul orei 22,00, pe DN2-E85, pe raza localităţii ialomiţene Cotorca, din comuna Ciocârlia. Traficul rutier a fost blocat şi zona izolată, ulterior circulația autovehiculelor fiind reluată pe câte o bandă pe sens. Drumul a fost complet deblocat în aproximativ o oră.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomiţa,citați de News.ro, pentru stingerea incendiului au fost mobilizaţi pompierii de la Garda de Intervenţie Urziceni, care au izolat zona, în timp ce poliţiştii au blocat traficul pe ambele sensuri, în zonă formându-se coloane lungi de maşini.
Cei 40 de pasageri din autocar au reuşit să se evacueze la timp, fără ca cineva să fie rănit. Oamenii au rămas în cîmp aşteptând să fie preluaţi de un alt autocar. Maşina care a luat foc aparţine unei firme din Constanţa a trimis în zonă un alt autocar pentru a-i prelua pe pasageri şi a-i duce la destinaţie.
Reprezentanţii Primăriei din localitatea Ciocârlia, pe raza căreia s-a produs incidentul, au vrut să preia pasagerii să-i cazeze însă aceştia au refuzat deocamdată, aşteptând maşina care să-i preia şi să-i ducă la destinaţie.
Pompierii urmează să stabilească de la ce a pornit in cendiul, însă cel mai probabil a fost vorba despre o defecţiune tehnică.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|