Staţia de deşeuri de la Verneşti, un proiect pe bani europeni ratat de Consiliul Judeţean • Opinia Buzău

Înfiinţată în anul 2014 special pentru a gestiona activitatea Staţiei-Pilot pentru procesarea deşeurilor din construcţii şi demolări – obiectiv de investiţii realizat cu fonduri europene – situată pe raza comunei Verneşti, SC Domenii Prest Serv SRL a Consiliului Judeţean Buzău s-a dovedit în puţinii ani de activitate a fi un fel de Urbis al municipiului Buzău, iar până anul trecut a funcţionat doar pe pierdere. În 2017 însă, Domenii Prest Serv a scos inxeplicabil un profit de 153.949,6 lei reuşindu-se astfel, potrivit raportului de gestiune al administratorului unic şi situaţiilor financiare la 31 decembrie, să se acopere pierderile din anul anterior de 101.403 lei.
Potrivit documentelor de care Consiliul Judeţean a luat act în şedinţa de luna trecută, deşi veniturile realizate de societate anul trecut au fost de 2,1 milioane lei , ele au fost mai mici decât ce se prognozase, din cauză că Staţia pilot pentru valorificarea deşeurilor din construcţii şi demolări nu a colectat şi procesat cantitatea estimată. Uluitor însă, deşi pentru asta a fost înfiinţată societatea în urmă cu patru ani, staţia nu a produs decât 5.824,80 lei, venituri provenite din vânzarea materialelor rezultate prin procesul de eliminare a DCD, respectiv material inert şi materiale feroase.
|