Ministrul Transporturilor, interpelat de Romanescu: „Îndrăznesc să vă întreb când veţi ajunge la Buzău“ • Opinia Buzău

Aprilie 15 21:01 2018 by opiniabuzau

Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Liberal, deputatul Cristinel Romanescu, se alătură demersurilor autorităţilor judeţene – Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean -, ale căror reprezentanţi reclamă prezenţa la Buzău a ministrului Transporturilor, Lucian Şova, pentru a constata şi a cere soluţii urgente din partea factorilor ­res­ponsabili în legătură cu starea infrastructurii rutiere din judeţ aflată în administrarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Infrastructură Rutieră. Este vorba, în primul rând, despre iminenta închidere a podului metalic peste râul Buzău de la Mărăcineni, care va intra în reabilitare.

Într-o interpelare adresată ministrului Şova, deputatul Cristinel Romanescu cere prezenţa acestuia în judeţul Buzău: ,,Podul de la Mărăcineni din judeţul Buzău, pod care face legătura între Muntenia şi  Moldova, intens circulat şi folosit, şi care este parte integrantă a unui drum european, va fi închis, deoarece necesită ample lucrări de reabilitare urgente, din cauza stării avansate de degradare. Conform unei  adrese transmise de către Secţia de Drumuri Naţionale Buzău, pe podul nou care ­asi­gură tranzitul de ieşire spre Moldova se va circula timp de patru-şase zile pe o singură bandă de mers după care, după ce se va primi avizul de la C.N.A.I.R., se va închide podul metalic pentru o perioadă de 130 de zile. Îndrăznesc să mă întreb, şi să vă întreb, domnule ministru, când veţi ajunge la faţa locului pentru a vedea cu ochii dumneavoastră disconfortul creat de această situaţie şi când veţi găsi o soluţie pentru problemele de infrastructură cu care se confruntă judeţul Buzău?”, specifică Romanescu în interpelarea adresată ministrului Transporturilor.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%