O premieră înregistrată după câţiva ani de aşteptare / Rata şomajului scade sub 8% • Opinia Buzău

După ce, o bună perioadă de timp, Buzăul s-a aflat în top, iată că rata şomajului, în scădere de la începutul anului, îşi continuă trendul descendent, ajungând la 7,9%. Judeţul Buzău a ocupat un nefericit loc în topul judeţelor cu o rată a şomajului ridicată, anul trecut aflându-se chiar, la un moment dat, în primele cinci din ţară. Anul 2018 a început însă promiţător în ceea ce priveşte perspectivele pe piaţa muncii. Potrivit statisticilor în luna martie, rata şomajului în judeţul Buzău a scăzut în premieră sub 8%, după ce, în anii anteriori, depăşise, în unele luni, şi 11%. În acest moment, în evidenţele AJOFM se află 1.300 de persoane cu indemnizaţie de şomaj. Lor li se adaugă alte 12.000 de persoane neindemnizate.
Mai exact, în luna martie, rata şomajului este de 7,99% cu 13.900 de şomeri, dintre care numai 1.305 sunt indemnizaţi-, adică au avut un loc de muncă anterior şi l-au pierdut din diferite motive-, şi 12.653 persoane reprezentând beneficiari ai Legii 416. Situaţia este atipică faţă de ceea ce s-a întâmplat pe piaţa muncii din Buzău în anii anteriori, când, în perioada noiembrie-martie erau concedieri masive, iar angajările erau doar de o sută de persoane, în medie. Anul acesta, în ianuarie au fost angajate 860 de persoane, în februarie 830, iar în martie alţi 900 de buzoieni şi-au găsit loc de muncă. Cum s-a ajuns la o asemenea situaţie explică directorul AJOFM Buzău, Ionel Tociu: ,,Angajatorii au ajuns să angajeze din ce în ce mai multe persoane, chiar dacă nu sunt calificate pe domeniul lor de activitate, pe principiul <vino, te-am angajat şi îţi voi face o calificare sau o instruire sau ceva echivalent>, folosindu-se de beneficiile pe care le oferă statul în ceea ce priveşte ucenicia la locul de muncă”.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|