Şlefuitorii de cuvinte / Medalion literar - Marin Sorescu • Opinia Buzău

Oltenia, o provincie foarte importantă a spaţiului românesc, a dat spiritualităţii româneşti mari genii. Astăzi ne vom ocupa de unul dintre oltenii ei, Marin Sorescu, ce s-a născut la data de 29 februarie 1936 în Bulzeşti, judeţul Dolj; aşadar, peste câteva zile ar fi împlinit 82 de ani dacă o boală nemiloasă nu l-ar fi răpus pe 8 decembrie 1996.
A absolvit Facultatea de filologie din Iaşi şi a beneficiat de o bursă de studii la Universitatea din Iowa, SUA. Marin Sorescu a abordat genuri literare diverse la modul superlativ: poezie, dramaturgie, proză şi eseistică. A fost şi un remarcabil traducător. O altă latură a impresionantei sale activităţi a reprezentat-o pictura şi caricatura. A avut câteva expoziţii în ţară şi străinătate.
Debutul său a avut loc la 28 de ani, cu volumul de parodii „Singur printre poeţi”. Până la dispariţia sa prematură mai publică 23 de volume. În anul 1966 primeşte primul premiu al Uniunii Scriitorilor pentru volumul „Poeme”. De-a lungul carierei, acest premiu îl mai primeşte de cinci ori. Volumele care au contribuit la confirmarea definitivă a valorii sale ca scriitor sunt: „Tuşiţi” (1970), „Suflete, bun la toate” (1972) şi ciclul în patru volume „La lilieci”. Plurivalenţa sa deosebită s-a manifestat şi în teatru. Piese precum „Iona”, „Parcliserul”, „Matca”, „Există nervi”, „A treia ţeapă” sau „Vărul Shakespeare” au ţinut capetele de afiş pentru mai multe stagiuni la mai multe teatre din ţară şi din străinătate (Paris, Berna, Tampere, Copenhaga, Geneva, Napoli, Helsinki, Dortmund, Varşovia ş.a.).
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|