Clubul de Folclor „Tradiții” din cadrul Centrului Cultural „Alexandru Marghiloman” împreună cu Liceul de Arte „Margareta Sterian” insotiti de prof. Gina Bagaian și Ansamblul „Coronița” din Spătaru coordonat de prof. Nicoleta Gușă au organizat joi, 22 februarie 2018, o manifestare cultural-artistică dedicată uneia dintre cele mai vechi sărbători autohtone, Dragobetele.
"Din inima satului românesc și din înțelepciunea bătrânilor noștri aflați la șezătoare am aflat tainele acestei sărbători, semnificațiile, simbolurile, tradițiile, superstițiile și obiceiurile ei. Șezătoarea s-a transformat într-o adevărată petrecere cu mâncare tradițională, cântece și dansuri populare, însoțite de multă voie bună."
Activitatea culturala, denumita generic: „Să iubim românește” a fost coordonata de prof. Adriana Stuparu.
Dragobetele este o sărbătoare populară, celebrată de români pe 24 februarie. Sarbatoarea are rădăcini foarte vechi.
Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat ulterior într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii.
Urmând firul anumitor legende populare, se pare că Dragobete numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”, nu era nimeni altul decât fiul babei Dochia, un flăcău extrem de chipeş şi iubăreţ, care seducea femeile ce îi ieşeau în cale. Dragobete a rămas însă până în ziua de astăzi ca simbolul suprem al dragostei autohtone conform identitatea. ro.
Cristina Negru
|