”O noapte furtunoasă” la Teatrul „George Ciprian”, de Dragobete. Organizatorii promit surprize pentru îndrgostiți

Publicul buzoian este invitat din nou la teatru de Dragobete! Sâmbătă, 24 februarie, de la ora 18.00, Teatrul „George Ciprian” prezintă spectacolul „O NOAPTE FURTUNOASĂ” I.L. Caragiale. Cei căsătoriți de Dragobete vor primi invitație la spectacolul din 24 februarie.
Din distribuția spectacolului fac parte: Jupân Dumitrache – Iulian Ilinca, Nae Ipingescu – Tudor Pîrvu, Chiriac – Ciprian Cojenel Spiridon – Stelian Milu, Rică Venturiano – Vladimir Drăghia / Radu Micu, Veta – Silvana Ionescu, Ziţa – Diana Dumitrescu / Cătălina Grama (Jojo)
Regia: Stelian Milu
Costumele: Cătălin Botezatu
Scenografia: Delphi Design, Galeria Royal
Ilustrația muzicală: Ciprian Cojenel
Mișcarea scenică: Florin Mariș
Concept video: Cristian Niculescu
Grafică și fotografii: Luca Achim
Am oferit multe certificate de căsătorie temporară anul trecut. Acum am ajuns la cea de-a III-a ediție. Poate că s-au reînnoit jurăminte, poate că s-au legat destine, sau poate că aceste căsătorii au fost doar o glumă. Oricare ar fi cazul, noi vă oferim din nou certificate la finalul spectacolului! De asemenea, veți avea ocazia să fiți fotografiați de către fotograful teatrului, domnul Ion Tăbăcaru, la „Poarta lui Dragobete”, special amenajată în foaier pentru acest eveniment. Pozele vor putea fi descărcate de pe pagina de Facebook a teatrului. Sărbătoarea aduce o serie de surprize pentru îndrăgostiți din partea Consiliului Județean Buzău. Rândul A (lângă scenă) va fi rezervat GRATUIT pentru cuplurile care dovedesc că s-au căsătorit în data de 24 februarie.
Anul trecut am avut surpriza plăcută de a avea în sală spectatori care sărbătoreau peste 30 de ani de căsătorie chiar pe data de 24 februarie! Dacă v-ați căsătorit pe 24 februarie (în orice an), vă așteptăm la teatru cu certificatul de căsătorie (real, nu temporar!) și veți primi invitație la spectacolul „O noapte furtunoasă” din 24 februarie, ora 18:00.
Biletele se pot achiziționa de la Teatrul „George Ciprian” Buzău. Pentru mai multe detalii legate de bilete, puteți suna la numărul 0740-496.561.
Sursa: informatiabuzaului.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|