Senatorul Vlad Pufu:”E nevoie de o reformă administrativ-teritorială ca să rescriem România într-o variantă modernă și competitivă”

Ianuarie 19 15:24 2023 by buzau.net

Reorganizarea teritorială e un subiect care a generat ample dezbateri în ultimii ani. Iar acum pare, mai mult ca niciodată, că spre asta tinde România. Un prim pas timid a fost făcut la sfârșitul anului trecut, când președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege ce aduce modificări Codului administrativ, potrivit căreia se oferă posibilitatea constituirii de consorții administrative. Mai exact, legea permite localităților învecinate să se asocieze în consorții, în acest mod fiind facilitat accesul la proiecte cu bani europeni.

Invitat, seara trecută, la Campus TV, senatorul PNL de Buzău Vlad Mircea Pufu a vorbit despre reforma instituțională, prevăzută în Planul Național de Reziliență și Redresare, dar și despre reforma administrativ-teritorială, despre care spune că este mai mult decât necesară, scrie sansanews.ro.

”Este nevoie, ca de aer, de această reformă administrativ teritorială și de o reformă instituțională. Reforma instituțională este prinsă în PNRR și, în principiu, este jalon pe care ar trebui să îl îndeplinim în această primăvară – vară. În schimb, reforma teritorială nu se poate face fără schimbarea Constituției, iar, dacă vrem să rescriem România într-o variantă modernă și competitivă, astfel încât să reușim să o facem mult mai aplicată pentru ceea ce se cere în viitor, se impune obligatoriu. Este imperativă această reformă administrativ- teritorială pentru că sunt foarte multe primării de localități care au și 500 de locuitori, care consumă în continuare resurse. Inclusiv în județul Buzău sunt localități unde sunt oameni uitați de lume, pe niște dealuri pe acolo pe vremuri era foarte frumos, erau și tineri, erau foarte multe case locuite, zone întregi care erau în dezvoltare. Acum, din păcate, sunt zone părăsite, au rămas doar casele, este dezolant. Or, noi trebuie să venim cu România modernă și să-i integrăm în comunități mai mari pentru că, așa le va fi și lor mai bine”, a spus senatorul Vlad Pufu la Campus TV.

Parlamentarul buzoian consideră că reforma instituțională trebuie să fie realizată împreună cu cea administrativ-teritorială. Un proiect de țară în acest sens ar urma să fie lansat în cel mult doi ani.

”Sunt multe motive pentru care trebuie reformată din temelii România. Reforma instituțională trebuie să vină la pachet cu această reformă administrativ-teritorială, pentru că e normal că atunci când ai mai puține instituții să vină în completare și o reformă instituțională.

Mai mult ca sigur, după 2024, va fi, într-adevăr, un proiect de țară acesta, de a alinia România la modernitate, la modernitatea europeană,  adică o țară mult mai suplă din punct de vedere administrativ și mai puțin costisitoare”, a mai declarat senatorul PNL Vlad Mircea Pufu.

Citește articolul integral pe sansanews.ro




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%