Șapte buzoieni premiați la Olimpiada Națională de Limba Franceză

Aprilie 6 18:59 2018 by observatorulbuzoian

Olimpiada Națională de Limba Franceză desfășurată în săptămâna aceasta la Buzău și-a desemnat vineri câștigătorii  în prezența reprezentanților ambasadei Franței în România, ai Ministerului Educației, șefa Inspectoratului Școlar Județean Florina Stoian și  președintele Consiliului Județean Petre Emanoil Neagu

Ediția din 2018 a olimpiadei desfășurată la Buzău s-a dovedit a fi o reușită atât din punct de vedere al organizării cât și al rezultatelor obținute foarte puțini fiind elevii care au obținut un punctaj mai mic de 80 de  puncte.

Elevii buzoieni nu au lipsit nici ei de pe podiumul de premiere, obținând două premii trei, trei mențiuni dar și două mențiuni speciale prin elevii:

CĂTĂLINA NISTOR (clasa a X-a, Colegiul Național „M. Eminescu”) – PREMIUL III IOANA DOGARU (clasa a XII-a, Colegiul Național „B.P. Hasdeu”) – PREMIUL III OANA MARIA ENE (clasa a VIII-a, Şcoala „G.E. Palade”) – MENȚIUNE OVIDIU ANGHEL (clasa a XI-a, Colegiul Național „B.P. Hasdeu”) – MENȚIUNE RENATA SĂNDULACHE (clasa a XI-a, Colegiul Național „M. Eminescu”) – MENȚIUNE ROBERT ALEXANDRU PÎSLARU (clasa a VII-a, Colegiul Național „Al. Vlahuță” Rm. Sărat) – MENȚIUNE SPECIALĂ BEATRICE COFELEAŞĂ (clasa a XII-a, Colegiul Național „M. Eminescu”) –MENȚIUNE SPECIALĂ

„Consider că Buzăul a avut onoarea de a găzdui această gală a celor mai buni dintre cei mai buni. Voi, elevii din sală, sunteți viitorul aceste țări și pentru asta le mulțumesc cadrelor voastre didactice. Fără voi țara asta nu ar avea viitor. Se tot vorbește în ultima vreme că profesorii sunt așa cum sunt, că elevii fac parte dintr-o altă generație… Nu este așa, profesorii sunt cei care formează caractere. Vă felicit din tot sufletul pentru reușita voastră. Eu cred că voi toți sunteți câștigători, indiferent de punctaj”, a declarat președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Marele premiu al Olimpiadei Națională de Limba Franceză și implicit suma pusă la bătaie de organizatori, 2500 de lei, a fost împărțit între Maryem Acikalin -București și Daria Teodora Burtea -Teleorman.

Dintre participanții la Olimpiada Națională de Limba Franceză desfășurată la Buzău Ministerul va desemna în perioada următoare elevii care vor face parte din lotul României la Olimpiada Internațională de Limba Franceză.

„Cei mai buni dintre elevii de la această fază vor merge, la finalul lunii septembrie, la etapa internațională a Olimpiadei de Limba Franceză din Macedonia. Ministerul Educației va anunța numele celor care vor face parte din lotul olimpic al României”, a declarat inspectorul de limbi romanice din Ministerul Educaţiei – Manuela-Delia Anghel.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%