Prefectura, răspuns oficial: Buzoienii care locuiesc în jurul municipiilor, pe o rază de 30 kilometri, pot circula fără declarație pe propria răspundere

Mai 22 14:09 2020 by opiniabuzau

După ce timp de o săptămână, buzoienii care locuiesc în jurul municipiului Buzău au primit răspunsuri contradictorii vizavi de permisiunea de a se deplasa, fără declarație pe propria răspundere, iată că autoritățile s-au răzgândit și vin cu o veste bună pentru aceștia.

„Centrul Național pentru Coordonare și Conducere a Intervenției a transmis Centrelor județene de coordonare o adresă semnată de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, privitoare la măsurile stabilite prin HG 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia.

Precizarea este foarte utilă pentru locuitorii județului Buzău, mai ales pentru buzoienii care locuiesc în jurul municipiilor, din considerentul că neavând constituită până acum o zonă metropolitană în sensul determinat de prevederile Legii 351/2001 și ale OUG 57/2019, se impunea obligația acestora de a completa declarația pe proprie răspundere la ieșirea din localitatea în care domiciliau.


Sursa: opiniabuzau



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%